Prezenţa Catincăi Roman în emisiunea lui Cristian Brancu şi confesiunile sale despre problemele pe care le are cu fiica adolescentă au stârnit un şir de controverse printre cunoscuţii mei.
Unii i-au salutat curajul de a vorbi deschis despre lucruri atât de des întâlnite în zilele noastre. Alţii au condamnat-o pentru că "dă din casă", că nu e în stare să-şi rezolve problemele singură, fără să se plângă la televizor. Şi că-şi expune aiurea fiica, făcând-o de râs în faţa colegilor. Sincer, fără a avea veleităţi de rabin, am fost tentată să le dau dreptate şi unora, şi celorlalţi. A-ţi aduce copilul în discuţia publicului, oricât de mari ar fi problemele, nu cred că e cea mai bună soluţie, deşi şi eu, la rându-mi, de multe ori, exasperată de derapajele adolescentine ale lui Victoraş, îl ameninţ că-l voi da în vileag. Nu e însă OK. De aceea, mă abţin. Vârsta trece, de multe ori şi problemele odată cu ea. Poate rămâne însă amintirea dureroasă a unui părinte care te-a făcut de doi lei în faţa unei ţări întregi.
Pe de altă parte însă, Catinca are dreptate. A gestiona un copil aflat la pubertate e mai greu decât a dresa toată fauna unei păduri tropicale. Lucrurile devin şi mai complicate când eşti singură în această bătălie sau, şi mai rău, când "fostul" îţi face-n ciudă punându-se de-a curmezişul tuturor iniţiativelor tale educative. Credeţi-mă, ştiu ce spun!
Cunosc o sumedenie de părinţi exasperaţi de acele transformări generate de vârstă care i-au făcut de nerecunoscut pe copiii lor adolescenţi. Sunt debusolaţi, nemaiştiind în ce direcţie s-o apuce pentru a găsi rezolvări la noile situaţii apărute în viaţa copiilor lor. Se plâng, în stânga şi-n dreapta, căutând înţelegere şi ajutor. E drept, nu au acces la micul ecran. Catinca a avut.
Îmi spunea, mai deunăzi, un tătic disperat că ambele odrasle ale sale, de
