Discutia nu e noua in spatiul nostru public. Inca din primii ani de libertate si democratie, numeroase articole si informatii semnalau in presa cazuri de sefi de partide, de lideri de organizatii, de ministri, directori sau manageri, centrali sau la deconcentrate care confundau functia si locul de munca cu feuda personala.
Se mai intampla si azi sa descoperim destule specimene de vatafi si jupani care-si trateaza angajatii ca pe servitori, care confunda relatiile de serviciu cu cele cazone, poruncind si ordonand oricui le iese in cale.
Despre reforme degeaba
De aceea, prinzand momentul oportun, subordonatii au inceput batalia pentru reforme, pentru demnitate si drepturi egale, numai ca, multi dintre ei urcau apoi in jilturile mult dorite avand complexul sefului autoritar mostenit de la antecesor. Or asta ar putea explica insuccesul reformelor si slabele performante ale unor politicieni de top, caracteristici extrapolate de naivi asupra intregii clase politice.
A se remarca de la bun inceput ca este vorba de inapoiere culturala, de lipsa de experienta, dar si de necunoastere crasa a celor mai elementare reguli si principii ale managementului modern. Cine urmareste mediile occidentale stie ca astfel de discutii arareori apar in public, iar, daca totusi apar, sunt de o cu totul alta factura decat ale noastre. Vezi cazul fostului premier britanic, recent decedat, Margaret Thatcher sau ale fostului presedinte francez, Nicolas Sarkozy.
Moda liderilor tari pierde teren
Acum pare a se fi acumulat o masa critica favorabila deschiderii catre democratie si parteneriat. Nu a fost totdeauna asa: imediat dupa anii '90, destui analisti politici apreciau cu totul alte calitati ale modelului de lider autohton. Sunt de reamintit numeroasele abordari despre Zeus si "lideri tari", asemanati cand cu masculii Alpha, can
