Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bărbat din Şoldanu, urmărit pentru omor deosebit de grav, prins în Capitală. El a ucis o coreeană în urmă cu 6 ani

Publicat in Adevarul, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Un bărbat din comuna Şoldanu, vinovat de uciderea unei bătrâne de origine coreeană, a fost capturat de poliţiştii călărăşeni. Niculae Sandu, în vârstă de 38 de ani, a fost săltat de pe stradă, din Bucureşti. Pe urmele sale au fost poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi de la Budeşti, după ce magistraţii a emis mandat de executare a pedepsei la 3 aprilie.

Sandu a fost prins în seara de 9 aprilie, el fiind condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 17 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. „După investigaţii complexe şi în urma informaţiilor obţinute, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi – Serviciul de Investigaţii Criminale şi Poliţia Oraşului Budeşti l-au identificat şi reţinut pe urmăritul naţional”, a precizat inspector principal Ramona Tudor, purtător de cuvânt al PJ Călăraşi. El a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 17 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.

Vecin cu victima

Anchetatorii spun că omorul pe care l-a comis s-a petrecut în luna noiembrie 2007, pe raza comunei Şoldanu, judeţul Călăraşi. Vecin cu victima, o bătrână de 83 de ani, de origine coreeană, Sandu a pus la cale un plan diabolic pentru a fura. „Bătrâna locuia la Şoldanu pentru că împreuna cu familia sa construiau acolo un adăpost pentru persoanele nevoiaşe. Ziua muncitorii lucrau la contruirea căminului, însă noaptea femeia rămânea singură. Într-un din seri, Sandu a pătruns în locuinţa femeii, pe care a tâlhărit-o, sustrăgând materiale de construcţii. Ca să nu poată fi dat de gol, el a strangulat-o şi a lovit-o de mai multe ori. Victima a murit la scurt timp de la agresiune”, spun anchetatorii.

Arestat şi eliberat de mai multe ori

Arestat şi pus în libertate de mai multe ori în acest caz de diferite instanţe, Sandu nu era încarcerat în momentul în c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Mihai Chirica a câştigat un nou mandat la Primăria Iaşi/ Costel Alexe este pe primul loc la şefia Consiliului Judeţean - rezultate parţiale

News.ro acum 6 minute
Actualul edil al Iaşiului, Mihai Chirica (PNL), a obţinut un nou mandat la Primărie, în timp ce Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, ocupă primul loc la şefia CJ, conform rezultatelor parţiale.

Vijelii puternice și grindină în jumătate de țară. Județele vizate de fenomene meteo extreme

Ziare.com acum 21 minute
Un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, cu vijelii puternice şi grindină a fost emis luni, 10 iunie, de ANM, pentru aproape jumătate de ţară. Astfel, în intervalul orar 15.00-23.00 se vor înregistra ploi torențiale, vijelii, grind

Cum se împart mandatele de europarlamentari în România

Mediafax acum o ora
Alianţa PSD - PNL a câştigat 53%, AUR - 15%, Alianţa Dreapta Unită - 11%, UDMR - 5%, iar Reper nu trece de 5%, obţinând doar 3 procente, la fel ca şi SOS România, la alegerile din 9 iunie. Sub scorul de 5% a fost şi PUSL - 2%. Astfel, cele mai multe

INS: Exporturile României au crescut cu 0,8% în primele patru luni, la 31,288 miliarde euro, iar importurile au urcat cu 1,7%, la 40,609 miliarde euro / Deficitul balanţei comerciale, mai mare cu 5% faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum o ora
Exporturile României au crescut cu 0,8% în primele patru luni, la 31,288 miliarde euro, iar importurile au urcat cu 1,7%, la 40,609 miliarde euro, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS

INS: Veniturile medii lunare pe o gospodărie au crescut în 2023

Mediafax acum 32 minute
Veniturile băneşti medii lunare au fost în anul 2023, de 6.644 lei lunar pe o gospodărie (2.659 lei pe o persoană) în creştere cu 10,8 %faţă de anul 2022, iar veniturile în natură de 531 lei lunar pe o gospodărie (213 lei pe opersoană), în creştere

Conturul partidului stat

Ziua News acum o ora
Lui Marcel Ciolacu i-au ieșit cărțile. Chiar toate. Dacă luăm în calcul ipoteza plauzibilă că de fapt nu a dorit-o pe Gabriela Firea la Primăria Generală a Capitalei. În rest, a câștigat pe linie. Și deși ieri de două ori a combătut ideea partidului

ALEGERI 2024 – Candidatul independent Mihai Poliţeanu anunţă că a fost ales primar al Ploieştiului şi le mulţumeşte alegătorilor: Această victorie vă aparţine. Aţi îngenuncheat un sistem corupt

News.ro acum 2 ore
Mihai Poliţeanu, deputat ales pe listele USR în 2020 şi candidat independent pentru Primăria Ploieşti, îşi asumă victoria la alegerile din municipiul reşedinţă a judeţului Prahova. „De astăzi sunt Primar ales al Ploieştiului, din octombrie noul Prim

REZULTATE ALEGERI LOCALE 2024 - Consiliul Judeţean Caraş-Severin își schimbă culoarea în roșu: Silviu Hurduzeu (PSD) l-a învins pe Romeo Dunca (PNL)

HotNews acum o ora
​Romeo Dunca era șeful CJ în funcție și a pierdut alegerile la distanță semnificativă, potrivit numărătorii paralele a partidelor, informează News.ro. Vot alegeri 2024Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu „Social-democratul Silviu Hurduzeu este nou

Moneda euro s-a depreciat după anunţarea rezultatelor la alegerile europarlamentare

Adevarul acum 2 ore
Agravarea îngrijorărilor politice în Europa este posibil să pună noi presiuni asupra monedei euro, după ce la alegerile pentru Parlamentul European liderii din Franţa şi Germania au suferit pierderi, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg.

Alfred Simonis, cel care a iniţiat legea păcănelelor, a câştigat conducerea Consiliului Judetean Timiş

Mediafax acum o ora
Conform numărătorii paralele a PSD-PNL, Alfred Simonis este noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Alfred Simonis a câştigat alegerile pentru presedinţia Consiliului Judeţean Timiş în toate oraşele, mai puţin Timişoara, anunţă Opinia Timişoa

Vremea

București
acum

30°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/27°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°