Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Cârciumaru: Nu vreau să ducem oamenii în noroi

Publicat in Impact in Gorj, joi 11 aprilie 2013 ·

Edilul Florin Cârciumaru a vorbit despre problemele cu care se confruntă cele patru blocuri ANL din zona Narciselor. Dă asigurări însă că se încearcă gestionarea acestei situaţii problematice şi mai mult locuinţele vor fi date în folosinţă în cel mai scurt. Cârciumaru spune că se dorea ca locuinţele să fie predate de Paşti, însă „nu vreau să ducem oamenii în noroi”, spunea edilul. Mai mult primarul spune că în doi ani de zile cartierul Narciselor va fi un cartier etalon al municipiului, cu toate condiţiile necesare.

Edilul municipiului Târgu-Jiu a vorbit despre problemele cu care se confruntă blocurile din cartierul Narciselor, blocuri care au fost inundate în urma căderilor abundente de precipitaţii din ultima perioadă. Cârciumaru spune că situaţia problematică este datorată în integralitate constructorului, care nu a reuşit finalizarea lucrărilor în timp real. „Avem ceva probleme cu blocurile tip ANL pentru că ele nu au fost finalizate de către constructor. Trebuie să explic că relaţia noastră cu compania de investiţii este următoarea: în momentul în care se aprobă un program la Târgu-Jiu, în cazul nostru locuinţe tip ANL, Primăria predă suprafaţa construibilă către Compania Naţională de Investiţii şi din momentul predării nu are nici o legătură cu ceea ce se întâmplă pe teritoriul respectiv până la predarea către Consiliul Local a blocurilor. În momentul în care Compania Naţională va finaliza blocurile atunci este momentul în care vom primi în patrimoniul nostru cele patru blocurilor, urmând ca noi să le predăm către tineri. Am organizat o repartiţie mai devreme. Cârciumaru spune că se dorea ca locuinţele să fie predate tinerilor în perioada Sărbătorilor Pascale, dar, din păcate, nu se va putea realiza acest lucru. „Eu am intenţionat să predau aceste suprafeţe locative de Paşti, dar nu am fost ajutat nici de constructor nici de timp. Trebuie să înţelegem

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Recomandările din Studiul economic al OCDE sunt corelate cu obiectivele programului nostru de guvernare, axat pe modernizarea economică şi socială a ţării

News.ro acum 42 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a prezidat, marţi, Comitetul Naţional pentru Aderarea României la OCDE, care reuneşte reprezentanţii principalelor ministere, instituţii şi autorităţi publice implicate în procesul de aderare. Membrii Comitetului Naţion

Raisa, fetița de doi ani dispărută în Dolj, a fost găsită moartă la câteva sute de metri de casă

HotNews acum o ora
Raisa, fetiţa de doi ani şi cinci luni, din comuna Breasta, care a dispărut luni de acasă, a fost găsită moartă pe un câmp aflat la câteva sute de metri de locuinţa părinţilor, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj

Cod galben de inundaţii pe râuri din 14 judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceav

Ciucă: Decizia este luată pentru mărirea salariului minim, cu această nevoie de sprijinire a mediului de afaceri/ S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că 300 de lei să rămână sumă neimpozabilă

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că decizia pentru mărirea salariului minim este luată, adăugând că este nevoie de sprijinirea mediului de afaceri. ”S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că nu doar 200 de lei, c

Anchetă la Spitalul Judeţean Sibiu: un chirurg e acuzat că tratează în stare de ebrietate pacienţii

HotNews acum 8 minute
​Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, medicul Daniel Chelcea, a declarat marţi, că va declanşa „o cercetare administrativă prin Comisia de Etică”, după ce chirurgul Iulian Făgeţan a fost acuzat de mai mulţi colegi, că „se prezintă şi tra

Platforma YTM.ro, oferită gratuit de Universitatea de Vest din Timișoara, ajută tinerii să găsească programul de studii care li se potrivește

Press Alert acum 2 ore
UVT pune la dispoziția elevilor din întreaga țară, în mod gratuit, servicii permanente de consiliere individuală în carieră. Platforma YTM este o platformă de testare psiho-vocațională dezvoltată de Universitatea de Vest din Timișoara, adresată elev

Pedro Sanchez: Spania va recunoaște statul Palestina cu Ierusalimul de Est drept capitală

Wall-Street.ro acum 2 ore
Spania va recunoaşte statul Palestina, care va include Fâşia Gaza şi Cisiordania, unificat sub conducerea Autorităţii Naţionale Palestiniene şi cu Ierusalimul de Est drept capitală, a declarat premierul spaniol Pedro Sanchez, relatează Agerpres. "Si

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum 4 ore
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

Vremea în luna iunie. Prognoza anunțată de meteorologi pentru următoarele patru săptămâni: Va fi mai cald decât în mod normal

Ziare.com acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, 28 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, mai exact pentru perioada 27 mai - 23 iunie. Potrivit meteorologilor, prima lună de vară va aduce temperaturi mai crescute decât cele n

Casa din ”Singur acasă”, scoasă la vânzare. Suma uriașă cerută de proprietar VIDEO

Adevarul acum 2 ore
De când a apărut în filmul din anii 1990, casa a fost renovată,  iar acum include o seră mare și un teren de baschet de ultimă generație.

Vremea

București
acum

19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

20°
mar.

12°/22°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
mar.

11°/23°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°