Până de curând aş fi spus despre mine, fără ezitare, că sunt un optimist. Acum n-aş mai putea s-o fac foarte uşor, decât dacă uit de ştiri, televiziuni, politicieni.Trecând peste plecatul din ţară, idee cu care am început să cochetez de curând, o altă soluţie, mai degrabă clişeistică decât realistă, ar fi să mă mut în pădure.

Să mă mut în pădure

Acolo, însă, risc să fiu cuprins de o deznădejde poate şi mai gravă decât cea de la oraş. Pentru că natura distrusă de profitori inconştienţi e chiar mai greu de reparat decât o ţară dusă spre pierzanie de interese meschine sau de prostie. Am ajuns să vedem pădurile mai des în căruţe sau în camioane imense decât la locul lor, acolo unde fiecare copac îşi face treaba lui de zeci de ani. Vieţile noastre depind în atâtea feluri de copacii pe care hoţii - legali şi ilegali - îi taie în fiecare minut, încât e incredibil cum de nu se face mai nimic în sensul ăsta.

Cei care luptă cu deznădejdea

Ultima mea speranţă pentru o Românie mai bună se numeşte Tăşuleasa Social. Un ONG din creierul munţilor, departe de Bucureşti, departe de bugetele imense de comunicare, departe de făţărnicia, ipocrizia şi profitabilitatea cu care multe ONG-uri au devenit (aproape) sinonime. Tăşuleasa tace şi face. Şi face non-stop, fără mare pompă, fără mari finanţări, fără a sta pe gânduri.

Eu i-am descoperit în ianuarie 2012 şi, de atunci, mă refugiez în casa şi-n proiectele lor ori de câte ori am ocazia. Sunt onorat să mă pot numi "Voluntar Tăşu", alături de o mână de tineri dedicaţi care, practic, îşi petrec viaţa luptând pentru cauze sociale şi de mediu, şi alături de o mână de personalităţi precum Marcel Iureş, Ada Milea, Ion Barbu sau Cosmin Bumbuţ, care văd, şi ei, în Tăşuleasa, o bucăţică de Românie ideală.

Am participat la mare parte dintre acţiunile Tăşu din 2012 şi le-am "documentat" într-un film pe care îl pute