Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“ participă pe data de 11 aprilie la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Operetă şi Musical organizat de Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta, una dintre instituţiile muzicale cu tradiţie în sfera spectacolului muzical european.
Colaborarea, care include reluarea spectacolului bilingv „Romeo şi Julieta“ – o iniţiativă de succes, aflată la a patra reprezentaţie – şi participarea la Gala Internaţională de Operetă, se înscrie într-un program mai amplu, care îşi propune să reunească pe scena teatrului muzical din capitala ungară cele mai importante nume şi producţii ale genului.
Coproducător al unora dintre cele mai apreciate spectacole din repertoriul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian“, printre care operetele „Silvia“ şi „Văduva veselă“, dar şi musicalurile „Romeo şi Julieta“ sau „Rebecca“, Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta organizează între 8 şi 29 aprilie 2013 prima ediţie a Festivalului Internaţional de Operetă şi Musical. Cu ocazia evenimentului, Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“ este invitat să participe cu o reluare a spectacolului de musical „Romeo şi Julieta“, într-o interpretare bilingvă româno-maghiară, şi cu o serie de momente muzicale susţinute de Florin Budnaru şi Georgiana Mototolea în cadrul Galei Internaţionale de Operetă.
Astfel, musicalul creat de francezul Gerard Presgurvic şi pus în scenă, atât la Budapesta, cât şi la Bucureşti, de aceeaşi echipă de creaţie maghiară se va juca joi, 11 aprilie, ora 19.00, la Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta. Această versiune a spectacolului este deja o tradiţie a celor două instituţii, fiind prezentată cu succes în cadrul Bienalei – Festivalul Cultural al Maghiarilor de la Budapesta (2009) şi la Bucureşti (2010 şi 2011), toate cele trei evenimente fiind organizate cu susţinerea Ambasadei Ungariei în România.