Dubla campioană olimpică se antrenează cinci ore pe zi

Short Story nu e. Poate Neverending Story. Sau Love Story. Pentru că între ea şi gimnastică e o chimie perfectă. Din care au de câştigat ambele părţi. Şi milioane de fani. În 2013, Sandra Izbaşa a pontat paşi mici, medii şi mari pe covorul de la sol. S-a autotestat, a fost testată şi a hotărât că povestea trebuie să continue. A început anul în forţă, luându-şi examenul de licenţă la facultatea de kinetoterapie, şi a fost foarte aproape chiar să participe la Europeanul care va debuta la Moscova pe 17 aprilie.

Sandra, la finele lui 2012 încă nu ştiai dacă vei mai practica gimnastica doar de plăcere sau pentru o competiţie. Cum te simţi şi ce simţi acum?

Eu mă simt bine şi mă antrenez. Ştiam că voi avea capacitatea de a mă întoarce în sală, deşi în luna decembrie eram indecisă. Eram cam 50-50 %, dar am hotărât să mai încerc şi anul acesta. Mi-am spus să nu-mi pun ţinte şi nu mi-am fixat vreo competiţie anume la care aş vrea să particip. Mi-am dorit doar să văd dacă aş mai face faţă cerinţelor şi dacă m-aş mai acomoda cu noul cod de punctaj. Aşa s-a produs come-back-ul. Firesc.

Cât de grea a fost revenirea în sală şi cum a fost percepută de antrenorii Bellu şi Bitang?

Ei au crezut în mine încă de când am revenit, m-au sprijinit foarte mult şi mi-au acordat tot suportul lor. Dar a fost un pic mai dificil, pentru că a trebuit să părăsesc antrenamentele pentru două săptămâni, atunci când am dat licenţa. Dar am reuşit o performanţă ca o medalie. Am luat licenţa la Facultatea de Kinetoterapie din cadrul U.N.E.F.S. Bucureşti şi asta m-a bucurat enorm. Aş vrea să le mulţumesc domnului rector Cojocaru, doamnei decan Mariana Cordun, domnului profesor de anatomie care m-a îndrumat, Alexandru Buzescu şi celorlalte cadre universitare care m-au ajutat. Le port aceeaşi recunoştinţă