Coreea de Nord a avertizat toţi diplomaţii străini să părăsească peninsula până la 10 aprilie, dată după care nu le mai poate garanta siguranţa în eventualitatea unui atac nuclear.
Americanii au calificat marţi acţiunile Phenianul drept „o ameninţare clară şi directă la securitatea naţională a Statelor Unite, precum şi la adresa stabilităţii şi a păcii în regiune”.
Reacţiile Washingtonului au devenit tot mai ostile. Luni, oficialii americani declarau că se tem de un război declanşat „din greşeală“, din cauza tinereţei şi lipsei de experienţă ale lui Kim Jong-un, precum şi modul în care şi-a sfidat adversarii, care sugerează că un conflict ar putea izbucni la orice pas greşit făcut de liderul de la Phenian.
Tensiunile din Penisula Coreeană par să atingă un nou vârf, după ce Coreea de Nord a anunţat că pregăteşte un al patrulea test nuclear, încălcând astfel mai multe rezoluţii ONU.
Mai mult, Phenianul a transmis marţi un avertisment străinilor din Coreea de Sud, prin care le cerea să ia măsuri de evacuare în caz de război. De asemenea, Phenianul a reiterat ameninţarea cu declanşarea unui război „termonuclear”.
Operaţiunil militare din regiune s-au intensificat marţi. Japonia a mobilizat un sistem antirachetă în jurul capitalei Tokio. Aceasta după ce, sâmbătă şi duminică, nord-coreenii au amplasat pe coasa estică două rachete cu rază medie de acţiune, care pot lovi Guam - ceea ce ar reprezenta un atac al teritoriului american.
Efectuarea celui de-al patrulea test nuclear ar stârni reacţii dure din partea comunităţii internaţionale şi o replică din partea SUA şi a Coreei de Sud. Retorica agresivă care s-a auzit la Phenian în ultimele săptămâni şi termenul-limită fixat pentru serviciile diplomatice străine de a-şi retrage reprezentanţii din regiune îi face pe mulţi să creadă că