Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Compania aeriană Blue Air a fost scoasă la vânzare

Publicat in BacauNet, joi 11 aprilie 2013 ·

Compania Blue Air, deţinută de Nelu Iordache, a fost scoasă la vânzare, până în prezent existând 5 sau 6 investitori interesaţi, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate operatorului aerian low-cost. Până în prezent au fost primite 5 sau 6 oferte, de la investitori români şi străini, au arătat sursele, fără să menţioneze preţul de pornire solicitat. Potrivit altor surse, administratorul judiciar al Romstrade, firmă aflată în insolvenţă şi care deţine Blue Air, şi-a propus un termen de cel mult două luni pentru finalizarea tranzacţiei. Conform datelor remise la Ministerul de Finanţe, compania aeriană a încheiat anul 2011 cu afaceri de 575,5 milioane lei şi pierderi de 48,5 milioane lei. La finele lui 2011, datoriile companiei se ridicau la 393,8 milioane lei.

Flota companiei cuprinde în prezent nouă aeronave Boeing, cu capacităţi între 126 şi 168 de locuri. Blue Air şi constructorul Romstrade sunt cele mai importante companii controlate de omul de afaceri Nelu Iordache, cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii alocaţi pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad şi aflat în prezent în detenţie.

Tribunalul Giurgiu a aprobat în decembrie intrarea în insovenţă a două companii controlate de Iordache, Romstrade şi firma specializată în servicii de taxi aerian Romstrade Logistic Expres. Compania de transport aerian a anunţat la începutul anului că a anulat o comandă de 462,2 milioane dolari plasată în 2008 pentru cinci aeronave Boeing 737, programate pentru livrare în perioada 2015-2016, din cauza situaţiei financiare a Romstrade.

Vanzarea Blue Air reprezinta o stire de interes si pentru autoritatile bacauane, in conditiile in care Blue Aero (firma detinuta de Blue Air) a concesionat, in urma cu mai multi ani, aeroportul din Bacau, transformandu-l in baza operationala a companiei aeriene low-cost. Proiectul de concesionare avea ca ob

Articolul in BacauNet >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elveţia e prima echipă calificată în sferturi la Euro 2024, după ce a eliminat Italia

Mediafax acum 2 ore
Italia, campioana în exerciţiu a fost eliminată de la Euro 2024 după ce a înfruntat sâmbătă Elveţia. Elveţienii au fost echipa mai bună în cea mai mare parte a meciului şi au părut mai puternici, fizic şi tehnic. Italia nu a contat în atac, puţinele

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 4 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 2 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 6 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 5 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Germania: Doi poliţişti, răniţi grav în timpul manifestaţiilor împotriva congresului AfD

News.ro acum o ora
Doi poliţişti au fost agresaţi şi grav răniţi, sâmbătă, de manifestanţi care protestau faţă de congresul partidului de extremă dreapta AfD, la Essen, unde delegaţii şi-au reales liderii, relatează AFP. Incidentul a avut loc în apropierea sălii comun

Estonia şi-a desemnat un nou premier după ce Kaja Kallas a fost nominalizată în viitoarea Comisie Europeană

G4Media acum o ora
Formaţiunea liberală a premierului eston Kaja Kallas, Partidul Reformei, l-a desemnat sâmbătă pe ministrul climei, Kristen Michal, să preia postul de prim-ministru după ce actuala şefă a guvernului va demisiona în urma nominalizării sale de către li

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional. Programul de oprire planificată s-a încheiat

Ziare.com acum o ora
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază, 29 iunie, la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nucl

UPDATE - Euro 2024: Meciul Germania – Danemarca, întrerupt din cauza fulgerelor şi a grindinei, s-a reluat

News.ro acum o ora
Meciul dintre echipele naţionale ale Germaniei şi Danemarcei, din optimile de finală ale Campionatului European de fotbal, întrerupt din cauza condiţiilor atmosferice, s-a reluat. Arbitrul englez al meciului dintre Germania şi Danemarca a decis în m

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 4 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Vremea

București
acum

25°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

24°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
mie.

17°/18°
Timisoara
acum

24°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°