Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şofer prins în flagrant în momentul în care dădea şpagă unui poliţist din Săgeata

Publicat in Opinia Buzau, vineri 12 aprilie 2013 ·

Denunţul la DGA a fost făcut de omul legii, imediat după ce i s-au promis 200 de lei pentru a trece cu vederea o contravenţie

Un lucrător din cadrul Postului de poliţie Săgeata nu s-a lăsat tentat de cei 200 de lei care i-au fost promişi de un şofer pe care îl prinsese pe picior greşit în trafic, ba chiar a mers imediat la DGA pentru a-l denunţa, colaborând apoi cu ofiţerii direcţiei şi cu procu­rorul pentru realizarea flagrantului.

S-a întâmplat în cursul zilei de miercuri, în timp ce agentul de poliţie supraveghea traficul în zona de competenţă, la un moment dat acesta oprind pentru control autoturismul condus de C.M., un localnic din comuna Galbenu, judeţul Brăila, care se îndrepta către casă. I-a solicitat acestuia actele, ocazie cu care a constatat că pe certificatul de înmatriculare era trecută menţiunea „înstrăinat la 29.06.2012”. Conform legii, la 30 de zile de la data menţionată pe certificatul respectiv, autotu­rismul trebuie înmatriculat de către noul proprietar, ceea ce bărbatul de la volan nu făcuse, lăsând să treacă mai bine de 8 luni de la data limită la care ar fi trebuit înmatriculat vehiculul. Fapta respectivă constituie contravenţie, aşa că poliţistul l-a amendat pe şofer cu 450 de lei şi i-a reţinut certificatul de înmatriculare.

Şoferul a acceptat să primească amenda, însă i-a propus poliţistului să îi lase certificatul de înmatriculare, fără de care nu ar mai fi putut circula cu maşina până când nu ar fi intrat în legalitate. Pentru că agentul s-a arătat intransigent, C.M s-a gândit să îl tenteze pe acesta cu o mică şpagă, aşa că i-a făcut pe loc o ofertă. I-a promis poliţistului că îi va da 200 de lei pentru a-i înapoia certificatul, spunându-i că nu avea la el banii respectivi, dar că va da o fugă până acasă şi va veni la postul de poliţie unde urma să aibă loc schimbul.

Poliţistul nu a intrat în joc, cu toate că

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 53 minute
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 36 minute
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 56 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 2 ore
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Iohannis: Ziua Drapelului Naţional celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale naţiunii

Mediafax acum 46 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 26 iunie, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Naţional. Celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale naţiunii române, a spus şeful statului.

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°