Nu găsesc o prezentare mai bună pentru Siri Hustvedt decît cea făcută chiar de către traducătoarea ei, scriitoarea Veronica Niculescu, într-un interviu recent: „E un caz interesant Siri Hustvedt, o scriitoare sclipitoare, cu nenumărate faţete bine şlefuite, care însă e prezentată la noi, ca să ne sune de undeva, cu explicaţia «soţia lui Paul Auster». Dar dintre editori se aude şi glumiţa care contrabalansează această nedreptate – se spune: «În sfîrşit, un scriitor în familia Auster!»“. Siri Hustvedt e cunoscută în lumea întreagă ca un autor complet şi teribil de interesant: a scris şi poezii, scrie eseuri despre artă, psihanaliză, feminism sau neuroştiinţe, are un doctorat în Literatură şi o agendă plină cu angajamente pentru prelegeri şi conferinţe. În România, începe să fie cunoscută ca romancieră, după ce Editura Polirom i-a publicat două romane: O vară fără bărbaţi şi Tristeţile unui american, amîndouă traduse de Veronica Niculescu. Acest interviu o prezintă pe scriitoarea americană cu ce are de spus privitor la o serie de teme relevante, şi nu doar pentru ea: relaţia scriitorului cu singurătatea, rolurile de gen, psihanaliza, modelele majoritar adoptate sau ponderea femeilor în ierarhiile culturale.

Reconcilierea cu propriul sine este o temă recurentă în romanele dumneavoastră. Uneori, pentru a se regăsi, pe lîngă momentele de singurătate, o persoană are nevoie şi de ajutor din exterior, are nevoie, aşadar, de compania celorlalţi. E ceea ce se întîmplă în O vară fără bărbaţi. Funcţionează aceeaşi dinamică în procesul scrierii unei cărţi? Este o întrebare foarte interesantă. Nu cred că oamenii sînt statici. Trăim mereu o stare de devenire a ceea ce sîntem. Uneori, ne blocăm în tipare repetitive din care nu putem ieşi fără ajutorul altcuiva, al unei persoane total diferite care să ne redea nouă înşine printr-un proces de reflectare.