Romanul Spiritus a apărut în 1996, cînd Ismail Kadare era numit membru în L’Académie des Sciences Morales et Politiques, înlocuindu-l pe filozoful Karl Popper. Cu zeci de romane traduse şi publicate în numeroase limbi şi cu acest titlu mai mult decît onorant, Kadare devenea primul scriitor albanez care a cunoscut încă din timpul vieţii faima internaţională. O reputaţie care l-a ţinut departe de închisoare, dar nu şi de pericole, păscîndu-l tot timpul riscul unui accident de maşină sau al unui... suicid.
Ismail Kadare este un scriitor puternic legat de istoria Albaniei, devoalînd în literatura sa strategiile terorii şi ale falsului din perioada comunistă, a cărei groază a cunoscut-o direct (războiul a început cînd avea cinci ani) şi ale cărei traume le-a resimţit şi după ce s-a stabilit la Paris. Trimis fiind la Institutul Gorki, unde se încerca în cazul îi treceau pragul distrugerea oricărei urme de creativitate şi de originalitate, cu scopul de a fi transformaţi în scriitori oficiali ai regimului, Kadare a rezistat, după cum mărturiseşte, graţie lecturilor pe care le avea: printre altele, la unsprezece ani citise Macbeth şi clasicii greci, creaţii al căror mesaj i-a făcut imposibilă îndoctrinarea. În opera sa şi-au găsit locul de la bun început alegoria şi satira strecurate în naraţiunea istorică, pentru a putea evita cenzura comunistă din timpul dictatorului Enver Hodja, căruia a fost nevoit să-i facă şi concesii pentru a putea supravieţui. În toate romanele sale se observă un amestec de tragedie grecească şi de grotesc, ca în Don Quijote, autorul mărturisind că a găsit corespondenţe între tragedia greacă şi ce s-a întîmplat în ţările totalitare în ceea ce priveşte crima şi luptele pentru putere.
„În oraşul vecin sau în apropierea lui, cu ani în urmă, poliţia secretă albaneză a reuşit să captureze un suflet“ – ac