Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Modelul Cipru s-ar putea extinde în UE. Uniunea Europeană nu mai vrea să bage bani în bănci, ci să fie salvate de acţionari şi clienţi

Publicat in Jurnalul, joi 11 aprilie 2013 ·

Situaţia din Cipru, care prevede că deponenţii cu peste 100.000 de euro în conturi vor fi taxaţi cu sume care pot ajunge chiar şI până la 60%, nu va mai rămână singulară, ci ar putea deveni un model în Uniunea Europeană. Miniştrii de finanţe din UE se vor întâtlni azi la Dublin, pentru a discuta forma în care va apărea în 2015 noua lege privind redresarea şi rezoluţia băncilor. Unul dintre proiectele care vor fi discutate prevede că deponenţii cu până la 100.000 de euro în conturi vor fi protejaţi, însă cei cu depozite peste acest prag vor suferi pierderi, în cazul în care banca la care au pus banii are probleme, potrivit Reuters. Probleme mari vor avea firmele pentru că şi cele de dimensiuni mici au rulaje de peste 100.000 de euro în conturile curente, şi o confiscare parţială a banilor le-ar discrimina în comparaţie cu cele care funcţionează în alte părţi ale lumii.

Procesul se numeşte bail-in (salvare cu resurse proprii) pentru că banii confiscaţi vor fi utilizaţi pentru recapitalizarea băncilor aflate în pragul falimentului. Dacă această lege va fi adoptată atunci se va înregistra o mare cotitură în strategia UE privind băncile aflate în pragul falimentului. Practic, guvernele din UE nu vor mai da bani publici pentru recapitalizarea băncilor care şi-au asumat prea multe riscuri, ci procedura de restructurare şi eficientizare a acetor instituţii bancare va fi finanţată din banii acţionarilor, creditorilor sau deponenţilor.

Potrivit unui proiect de modificare a propunerii de directivă, legislaţia europeană va stabili că în operaţiunile de bail-in nu vor mai putea fi exceptate depozitele constituite de alte bănci la instituţiile de credit intrate în procedură de rezoluţie, cu excepţia cazurilor în care utilizarea unei părţi a a tuturor acelor sume ar pune în pericol stabilitatea financiară, potrivit mediafax.ro. În schimb, obligaţiunile garanta

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum o ora
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum o ora
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Suedia anunță că un avion militar rusesc i-a încălcat spațiul aerian. Anunțul făcut de autoritățile celei mai noi țări NATO

Ziare.com acum 21 minute
Un avion militar rusesc a încălcat, pentru scurt timp, spaţiul aerian al Suediei, vineri, 14 iunie, la est de insula Gotland în Marea Baltică. Acesta a fost interceptat de radarele suedeze, au anunţat sâmbătă, 15 iunie, forţele armate ale țării nord

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Kevin Campbell, fost atacant al echipelor Arsenal şi Everton, a murit la 54 de ani

News.ro acum o ora
Fostul atacant al echipelor Arsenal şi Everton, Kevin Campbell, a decedat la vârsta de 54 de ani, după o scurtă boală, a anunţat clubul londonez. Campbell a marcat 148 de goluri în 542 de meciuri la opt cluburi de-a lungul carierei sale. Everton a d

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 53 minute
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Învestit preşedinte al Slovaciei, Peter Pellegrini promite că va reuni ţara

G4Media acum 2 ore
Peter Pellegrini a depus jurământul sâmbătă în calitate de preşedinte al Slovaciei, promiţând că va reuni ţara, care este puternic divizată din punct de vedere politic şi zguduită de tentativa de asasinat asupra premierului Robert Fico în urmă cu o

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 3 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Kate Middleton, prima apariție publică oficială după ce a fost diagnosticată cu cancer! Avem imaginile zilei!

Cancan acum o ora
În cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, Kate Middleton a marcat o apariție publică memorabilă. Este prima oară când Prințesa de Wales ia parte la un eveniment oficial, după ce a fost diagnosticată cu o boală grea, și anume cancer. Astăzi, soția P

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°