Onorat juriu, Vă mulțumesc pentru bunăvoința colegială care a dus, mai întîi, la nominalizarea și, acum, la premierea ultimei mele cărți. „Echipa“ celor alături de care am fost nominalizat e, prin ea însăși, de natură să mă flateze. De la Livius Ciocârlie la Ilina Gregori, de la Valeriu Gherghel la Ion Ianoși, fiecare constituie o prezență prestigioasă pe scena literelor românești. Le transmit omagiul meu prietenesc. Vecinătatea, ca laureat, cu Ion Ianoși, în cartea căruia m-am descoperit și ca personaj, încununează ani lungi de dialog cordial cu un om care, aflat în alt spațiu ideologic decît al meu, a reușit mereu să asculte, să audă și să accepte diferența. Nici Observator cultural nu se situează întotdeauna, prin prestația sa săptămînală, pe poziții cu care să pot fi de acord. De-a lungul anilor, majoritatea prietenilor mei și chiar eu însumi am beneficiat de un tratament mai curînd hărțuitor și, uneori, din punctul meu de vedere, nedrept. E gestul de acum un efort de reconciliere? O paradă de obiectivitate? O strategie de marketing? Prefer să cred într-o manifestare de bună-credință. Se pare că, pe plaiul mioritic, adie, pentru moment, un vînt de reevaluare „împăciuitoristă“, cum se spunea pe vremuri. În definitiv, dacă Ponta se împacă, abil, cu Băsescu, de ce nu ne-am împăca și noi (elitiștii, băsiștii, monopoliștii, reacționarii, interbelicii) cu progresiștii bine orientați, oameni ai viitorului, ai corectitudinii politice, ai echității intelectuale? Ideea mi se pare bună. Poate ne decidem să renunțăm, în sfîrșit, la micile noastre războaie provinciale pe fragila linie de front dintre „dreapta“ și „stînga“. Poate vom renun­ța la frustrări, ambiții, țîfne juvenile (sau senile) și conflicte „tradiționale“ între generații. E treabă și e loc pentru toți, dacă avem cîteva criterii comune, de bun-simț, pentru evaluarea reciprocă a lucrărilor noastre. M-a amuzat