Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Băsescu a semnat decretul prin care Cazanciuc se eliberează din funcţia de procuror la PICCJ

Publicat in Antena 3, joi 11 aprilie 2013 ·

Update 15.20 - Preşedintele Traian Băsescu a semnat joi decretul prin care Robert Cazanciuc, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se eliberează din funcţie, ca urmare a demisiei, începând cu data de 15 aprilie 2013.

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat joi, 11 aprilie, Decretul prin care domnul Robert-Marius Cazanciuc, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se eliberează din funcţie, ca urmare a demisiei, începând cu data de 15 aprilie 2013", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Update 14.55 - Consiliul Superior al Magistraturii a transmis, joi, Administraţiei Prezidenţiale documentele privind eliberarea din funcţia de procuror a lui Robert Cazanciuc, în urma demisiei acestuia, potrivit unor ficiali din CSM, citaţi de Agerpres.

Premierul Victor Ponta a anunţat, joi, că va propune numirea lui Robert Cazanciuc în funcţia de ministru al Justiţiei, după ce va fi emis decretul de eliberare din magistratură a acestuia.

________________________________________

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a luat act, în şedinţa de joi, după suplimentarea ordinii de zi, de demisia din magistratură a lui Robert Cazanciuc, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.

Robert Cazanciuc, actualul secretar general al MAE, ar fi confirmat că a avut o discuţie cu ministrul interimar al Justiţiei, Victor Ponta, şi ar fi acceptat să fie ministrul Justiţiei, a declarat joi, la Antena 3, jurnalistul Adina Anghelescu, de la Lumea justiţiei.

Ministrul interimar al Justiţiei, Victor Ponta, va anunţa, joi, ministrul desemnat pentru acest portofoliu, după terminarea şedinţei CSM, la care participă.

În acest moment, favorit pentru şefia la Ministerul Justiţiei este tehnocratul Robert Cazanciuc,

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal politic bizar. Doi miniștri, arestați pentru că i-ar fi făcut vrăji preşedintelui

Ziare.com acum 47 minute
Maldive, naţiunea insulară din Oceanul Indian cunoscută pentru plajele sale şi care se bucură în general de stabilitate politică, este zguduită în aceste zile de acuzaţii bizare de magie neagră în care sunt implicaţi oficiali de rang înalt, relateaz

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 11 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ziua în care cerurile se deschid și rugăciunile sunt ascultate. Ce nu este bine să faci în această zi ca să nu atragi răul

Botosani News acum o ora
Pe 29 iunie Biserica îi prăznuieşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, iar în jurul acestei sărbători se păstrează o mulțime de obiceiuri și tradiții. Ziua de 29 iunie, în care se sărbătoresc Sfinții Apostoli Petru și Pavel marchează miezul verii a

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 11 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 8 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

Slovacia apelează la sprijinul NATO: „Am rămas fără apărare antiaeriană”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele slovac Peter Pellegrini a solicitat soluţii din partea NATO, după ce țara sa a rămas fără sisteme de apărare antiaeriană, pentru că le-a cedat în favoarea Ucrainei ca aceasta să se poată apăra. În cadrul întâlnirii pentru pregătirea urm

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 10 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

Accident groaznic în Teleorman: Trei persoane au murit pe loc, iar o alta a ajuns la spital în comă, după ce mașina lor a intrat într-un cap de pod

Ziare.com acum 13 ore
Trei oameni au murit, vineri, 28 iunie, într-un groaznic accident produs pe un drum judeţean din Teleorman. O maşină a intrat într-un cap de pod, toți cei patru pasageri fiind încarcerați. Un adolescent de 16 ani, în comă, a fost transportat cu elic

Biroul Electoral Central, despre anunţul REPER: Instanța a obligat la soluţionarea cererilor de renumărare a voturilor, nu la renumărare

G4Media acum 9 ore
Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central, Anamaria Revnic Călugăriţa, precizează, în urma anunţului REPER potrivit căruia magistraţii ar fi decis renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare în mai multe secţii de vot, că instan

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum 10 ore
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

Vremea

București
acum

25°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

23°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

25°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

19°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

18°/36°
mar.

17°/25°