Ministrul interimar al Justiţiei, Victor Ponta, a spus că ar putea să trimită joi preşedintelui Traian Băsescu nominalizarea lui Robert Cazanciuc pentru funcţia de ministru al Justiţiei.
"Cred că da, dar trebuie emis mai întâi decretul de eliberare din calitatea de magistrat. Nu se poate înainte, pentru că ar fi o posibilă stare de incompatibilitate şi nu putem să riscăm ca ministrul Justiţiei să fie în incompatibilitate. Cred că ar fi o mare greşeală", a declarat premierul Victor Ponta, întrebat dacă va trimite azi nominalizarea lui Cazanciuc la MJ preşedintelui Traian Băsescu.
Premierul a punctat că şeful statului va semna decretul de numire a lui Robert Cazanciuc imediat ce se vor întocmi procedurile, deoarece acesta este şi magistrat.
În acest context, premierul a precizat că întâi CSM trebuie să ia act de demisie, să întocmească hotărârea, să se emită decretul de eliberare din funcţie şi apoi acesta va putea fi numit în funcţie.
Ponta a susţinut că şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, nu a fost o propunere pentru Ministerul Justiţiei.
"L-am propus pe dl Cazanciuc. Nu, nu am discutat cu colegii de la PNL despre dl Horia Georgescu", a afirmat el.
Premierul Victor Ponta a anunţat, joi, că va propune numirea lui Robert Cazanciuc în funcţia de ministru al Justiţiei, după ce va fi emis decretul de eliberare din magistratură a acestuia.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de demisia lui din funcţia de procuror.
Victor Ponta a spus că l-a informat joi dimineaţă pe preşedintele Traian Băsescu despre propunerea ca Robert Cazanciuc să preia funcţia de ministru al Justiţiei, premierul menţionând că şeful statului "nu a avut niciun fel de obiecţie".
Ponta i-a trasat deja sarcinile lui Cazanciuc: Prioritatea zero a viitorului ministru a