Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Institutul Fraunhofer ar putea avea o filială la Timişoara

Publicat in Ziua de Vest, joi 11 aprilie 2013 ·

Ministrul delegat Mihnea Costoiu: Ne dorim un institut Fraunhofer în România

Pe 8 si 9 aprilie, o delegaţie formată din Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Ştiințifică și Dezvoltare Tehnologică, Tudor Prisecaru, Secretar de Stat in Ministerul Educatiei, Elena Dinu, Director de Cabinet Secretar de Stat în cadrul aceluiaşi minister, George Darie, Rector al Universităţii Politehnica Bucureşti, Alexandru Borcea, Asociaţia Română pentru Industrie Electronică şi Software ARIES şi Dan Constantinescu, Prof. Universitatea Politehnica Bucureşti a efectuat o vizită oficială în Stuttgart, Germania. Pe 9 aprilie, delegaţia a poposit în prima parte a zilei la Institutul Fraunhofer IPA din Stuttgart. Deplasarea a avut drept scop întărirea relaţiilor cu institutul de cercetare aplicată german, discuţiile vizând dezvoltarea de proiecte comune în cadrul domeniilor acoperite de inovare prin cercetare aplicativă. Gazdele întâlnirii au fost dl. Günter Hörcher, şef relaţii şi strategii europene şi dna. Simina Fulga, general manager proiecte România. Invitaţia a venit ca urmare a colaborării eficiente din anul precedent, când Fraunhofer IPA Stuttgart a demarat, alături Steinbeis Danube Centre și Microelectronica SA, un parteneriat public-privat axat pe realizarea de transfer tehnologic prin inovare în industria română de producţie. În urma celor 10 întâlniri organizate în diferite regiuni ale ţării, au rezultat 70 de proiecte ce urmează a fi implementate pe viitor pe baza unei scheme de prioritizare, consorţiile formate aplicând, în acest sens, la diferite linii de finanţare deschise de către Guvernul României şi Uniunea Europeană. În urma vizitei, după un tur al laboratoarelor Fraunhofer IPA, s-au conturat câteva planuri concrete de acţiune, unul dintre acestea vizând deschiderea în România a unui centru de cercetare aplicată care să urm

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum 32 minute
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum 2 ore
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Sâmbătă, prima manşă a finalelor barajelor de promovare din Liga 3 în Liga 2

Mediafax acum o ora
Iată cele cinci partide programate: CSM Focşani – AFC Metalul Buzău CS Afumaţi – CS Dinamo Bucureşti AFC Câmpulung Muscel – SCM Râmnicu Vâlcea Ghiroda şi Giarmata Vii – FC Bihor Oradea CS Gloria Bistriţa Năsăud – CS Unirea Ungheni. Toate partidele v

Lovitură pentru Emmanuel Macron. S&P a retrogradat ratingul Franței

Ziare.com acum o ora
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a retrogradat vineri ratingul Franţei, o lovitură pentru angajamentul preşedintelui Emmanuel Macron privind gestionarea datoriei, în condiţiile în care Guvernul nu reuşeşte să ţină sub control situaţ

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 7 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum 32 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 3 ore
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Vremea

București
acum

31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°