Dat fiind faptul că obiectivele industriale ale societăţilor miniere din Valea Jiului se aflau la oareşce distanţă unele de celelalte şi toate de sediul-mamă, transportul a reprezentat o problemă administrativă care a preocupat conducerile respectivelor societăţi.
Trăsura societăţii - birjărită în scop particular
De-a lungul istoriei mineritului, funcţionarii minieri, aflaţi în exerciţiul funcţiunii, se deplasau de la un obiectiv la altul după cum urmează: 1. cu trăsuri; 2. cu trăsuri şi cu maşini; 3. doar cu maşini.
În 1923, Societatea Petroşani informează Primăria Petroşani asupra situaţiei parcului hipo şi auto al societăţii: „No. trăsurilor ce avem în Petroşani momentan este de 11, iar 5 sunt la reparat la Oradea Mare; No. automobilelor este de 2”. În zilele noastre, cu şoselele mirosind a fum de carburanţi, pare romantic transportul cu trăsura. Însă, în epocă nu era deloc aşa, societatea minieră având reguli stricte, excluzând utilizarea trăsurii în folosul propriu al angajaţilor săi. O poveste întâmplată în 1928 confirmă această grijă.
La 7 iunie, Ioan Tilici, conductor asistent la minele soc. Petroşani din Vulcan, este atenţionat de însuşi directorul general: „Mi s-a adus la cunoştinţă că Dvs. aţi folosit în ziua de 2 iunie o trăsură până la Lupeni şi înapoi, pentru scopul particular al Dvs. Această trăsură a stat până dimineaţa în Lupeni. Trebuie să constat că acest procedeu este unul care nu poate fi permis nici pentru angajaţi mai superiori. Prin urmare, mă văd silit, ca în viitor să vă retrag folosirea trăsurilor cu scop particular, până la alte dispoziţiuni”. Atins în onoarea sa de conductor asistent (un fel de subinginer stagiar), Tilici răspunde gravelor acuzaţii de birjărit… ilegal: „(…) îmi permit a da explicaţiunile pe care le socotesc absolut necesare, din care se va putea constata lipsa intenţiu
