Dacă vor să ajungă în Europa, gorjenii nu au voie să piardă la Cluj
Două eşecuri la rând au aruncat Pandurii de pe locurile de podium din Liga 1. Seria de meciuri de foc continuă pentru Pandurii cu încă alte două partide la fel de încinse şi importante. Prima este în deplasare vineri seara de la ora 21:30 pe terenul CFR-ului, iar următoarea e cu Dinamo la Târgu-Jiu. Două meciuri foarte grele din care oltenii speră să obţină minim patru puncte. Deci, la Cluj obligatoriu X2.
Meci greu, greu…greu
Gorjenii trebuie să-şi învingă teama pentru meciurile din deplasare. Oltenii sunt blânzi în jocurile de pe teren străin, iar Pustai încearcă să schimbe din mers situaţia. Tocmai pentru că oltenii sunt modeşti în deplasare, antrenorul vrea să revitalizeze cumva echipa. „Ne așteaptă un meci deosebit de greu la Cluj, cu echipa campioană, care în acest retur a avut evoluții destul de slabe, mai ales pe teren propriu, și care dădea semne de revenire în partida cu Dinamo. Deci, probabil, ne vom lovi de orgoliul rănit al unei echipe mari, care echipă a făcut acel record de 10 puncte în Champions League. Din păcate ne confruntăm cu câteva probleme de lot pe acest fond de două înfrângeri consecutive”, spune antrenorul pandurilor, Cristi Pustai.
Le suntem naşi
În meciurile din Liga 1 dintre cele două echipe, tradiţia pare a fi de partea pandurilor. Oricum duelurile sunt echilibrate, însă, gorjenii sunt adevăraţi naşi pentru ardeleni, învingându-i de fiecare dată când au avut ocazia. „Să se păstreze tradiţia atunci”, a spus preşedintele executiv, Eugen Pârvulescu. Acesta a mers mai departe şi susţine că echipa târgujiană poate obţine un rezultat bun în deplasare. „CFR Cluj este o echipă bună a campionatului, o echipă care deşi a avut un început mai greu poate reveni. Noi sperăm să câştigăm acolo şi să revenim pe locurile unde ne este locul”, a mai spus Pârvul