Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a declanșat procedura de investigații în cazul a 35 de persoane care au deținut funcții de conducere în aparatul represiv şi care sunt suspectate de comiterea unor crime politice în timpul regimului comunist. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
În urma cercetărilor desfășurate în ultima perioadă, IICCMER a identificat numeroase fapte cu posibile consecințe de natură penală comise de 35 de angajați ai Direcției Generale a Penitenciarelor în urma exercitării funcțiilor în perioada 1950-1964. Potrivit unui comunicat al institutului, ”există indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către persoanele identificate a unor grave infracțiuni în penitenciarele ori lagărele și coloniile unde aceștia activau. În aceste cazuri, faptele celor 35 de persoane întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de omor deosebit de grav sau genocide”, se arată în comunicat.
Octogenari respectabili
Persoanele investigate au vârste cuprinse între 81 și 99 de ani și locuiesc pe teritoriul României. Totodată, IICCMER a intrat în posesia datelor de identificare, a numelor și adreselor exacte ale persoanelor în cauză. În momentul finalizării investigațiilor, IICCMER va notifica organele de cercetare penală, urmând să transmită Ministerului Public toate datele și probele rezultate în urma cercetărilor.
Rezultatele, în câteva săptămâni
„În ultimele luni ne-am concentrat eforturile pentru identificarea torționarilor din sistemul penitenciar comunist. În acest sens, am demarat procedura de investigații pentru 35 de persoane pe numele cărora există indicii că au comis fapte de omor. În săptămânile următoare, ne vom adresa Parchetului cu solicitarea de începere a urmăririi penale.” a afirmat Andrei Muraru, Președinte executiv al IICCMER. Potrivit cadrului legal de funcționare, IICCMER est