Adică între 1970 şi 1974. În anii ’60-’70, cu greu se putea gândi cineva că o femeie va conduce un partid politic şi un Guvern. Citind mai multe în aceste zile despre contexul socio- politic am aflat că Margaret Thatcher a fost secretar de stat într-o perioadă în care femeile nu aveau dreptul să semneze pentru un împrumut ori nu puteau recurge la o ipotecă.

Adică între 1970 şi 1974. Începând cu anii ’60, câteva femei au intrat în „politica de top” în mai multe state din lume, Golda Meir în Israel (1969-74), Indira Gandhi în India (1966-77, 1980-84), Margaret Thatcher în Marea Britanie (1979-90), Benazir Bhutto în Pakistan (1988-90, 1993-96), Kim Campbell în Canada (1992-93), Vigdis Finnbogadottir în Islanda (1980-96), Gro Harlem Brundtland în Norvegia (1990-96) şi altele aş putea continua, dar numărul lor nu este chiar atât de mare. Oricum, nici peste ani mulţi imaginaţia ori practica politică nu sunt tocmai sprinţare.

Margaret Thatcher -pentru că de aici a venit imboldul de a scrie aceste rânduri- este greu de încadrat într-o formulă unitară pentru că a făcut istorie (oricât ar fi de ‚banală’ expresia) şi a rămas în istorie. Ca femeie în politică a provocat intersecţia dintre femei şi această zonă dominată de bărbaţi, adică a devenit parte a politicii, a sistemului aşa cum era el şi a arătat că se poate ca o femeie să ia decizii. Nu l-a provocat potrivit aşteptărilor feministe ori ale femeilor nefeministe care aveau nevoie şi de politici sociale. Nu a sprijinit participarea femeilor în politică, nu a încurajat prezenţa femeilor în rândul membrilor Guvernului, adică ceea ce se cheamă solidaritate ori suroritate, un cuvânt drag feministelor din acea perioadă şi după. Nu a sprijinit nici „politica prezenţei”, nici politici pentru femei. Poate a deschis drumul unor femei care pot să adopte alte tipuri politici. Am rezerve că îmi place această istorie constru