Dorin Dobra nu se joacă şi e pus pe fapte mare. Senatorul cu titlu de doctor (nu "dottore") are un proiect îndrăzneţ prin care vrea să-i facă pe turiştii din întreaga lume să se bulucească la intrările în judeţul Bistriţa-Năsăud. Dobra zice că avem al doilea cel mai tare brand din lume, după Coca-Cola, brand care nu a fost exploatat până acum.
"Stăm cu toţii pe o potenţă extraordinară, pe o resursă extraordinară turistică şi visăm helioporturi, aerodromuri, mai multe castele de cinci stele şi, până una-alta, toată Republica Moldova ce trece prin ţinutul ăsta şi toată ţara ce merge înspre Suceava, nu are de unde să cumpere o jumătate de litru de ţuică sau o ţâră de slănină", spune, afectat, Dorin Dobra.
Noroc că a devenit domnul senator "realmente îndurerat" şi va trece la treabă. Ne putem astfel considera norocoşi că suntem contemporani cu domnul senator Dorin Dobra, care va salva turismul local de la pieire. Acest Dan Matei Agathon de Bistriţa va pune pe roate, cu reprezentanţii guvernului, un super-proiect, prin care va pune Bârgaiele pe harta turistică a lumii. .
Dorin Dobra nu se joacă şi e pus pe fapte mare. Senatorul cu titlu de doctor (nu "dottore") are un proiect îndrăzneţ prin care vrea să-i facă pe turiştii din întreaga lume să se bulucească la intrările în judeţul Bistriţa-Năsăud. Dobra zice că avem al doilea cel mai tare brand din lume, după Coca-Cola, brand care nu a fost exploatat până acum.
"Stăm cu toţii pe o potenţă extraordinară, pe o resursă extraordinară turistică şi visăm helioporturi, aerodromuri, mai multe castele de cinci stele şi, până una-alta, toată Republica Moldova ce trece prin ţinutul ăsta şi toată ţara ce merge înspre Suceava, nu are de unde să cumpere o jumătate de litru de ţuică sau o ţâră de slănină", spune, afectat, Dorin Dobra.
Noroc că a devenit domnu