Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenzi de peste 100.000 de lei date de Protecția Consumatorului Alba în martie

Publicat in Informatia de Alba, vineri 12 aprilie 2013 ·

Conform unui raport remis presei în luna martie, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Alba a efectuat 288 acţiuni de control. O atenţie deosebită a fost acordată şi verificării operatorilor economici din localităţile aflate în afara reşedinţei de judeţ şi a celor aflaţi în mediul rural. Valoarea totală a amenzilor aplicate prin 59 DE procese verbale de constatare a contravenţiei a fost de 102.750 de lei.

Cele 288 acţiuni de control au fost finalizate prin întocmirea unui număr de 202 procese verbale de constatare a contravenţiei, din care 102 la produse alimentare, 63 la produse nealimentare, 23 la servicii alimentare și 14 la servicii nealimentare.

Valoarea totală a mărfurilor comunitare neconforme controlate oprite definitiv de la comercializare şi eliminate din circuitul consumului a fost de 5.052 lei iar a celor extracomunitare de 398 de lei.

În aceeași perioadă CJPC Alba a înregistrat 25 de reclamaţii din partea consumatorilor. Dintre acestea au fost cercetate 22, 5 fiind închise cu soluționare pozitivă, 2 cu rezolvare amiabilă, 7 concluzionate ca fiind neîntemeiate, 4 redirecționate, 3 retrase, 3 sunt în curs de cercetare iar una este nesoluționabilă.

”Măsurile luate în conformitate cu prevederile legale s-au bazat şi pe examinarea unor probe recoltate din loturi de produse asupra cărora au existat indicii că pot prejudicia viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor. Scopul acestor acţiuni a fost de a împiedica punerea pe piaţă a unor produse nesigure sau neconforme şi reducerea controalelor la operatorii economici care vând aceste produse. Astfel, au fost oprite definitiv de la comercializare produse periculoase şi s-a procedat la distrugerea acestora, încheindu-se în acest sens procese verbale de distrugere”, precizează jr. Nistor Emanoil Craciun Emil, comisar șef adjunct al CJPC Alba.

S-ar putea sa

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum o ora
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 2 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum o ora
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 4 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 6 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 3 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum 3 ore
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Cod portocaliu de averse, vijelie și grindină în mai multe județe. A fost transmis mesaj Ro-Alert

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie avertizează că în vestul țării urmează o perioadă cu averse, vijelie și grindină. ANM a emis cod portocaliu. Meteorologii avertizează că vor fi „averse torențiale care vor acumula 30…40 l/mp, frecvente descărc

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

18°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/29°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°