Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia zonei euro va scădea anul acesta, dar îşi va relua creşterea în 2014, estimează BM

Publicat in Capital, vineri 12 aprilie 2013 ·

Preşedintele Băncii Mondiale (BM), Jim Yong Kim, a avertizat vineri că evoluţiile din economia mondială vor fi în continuare foarte contrastante, previziunile acestei instituţii pentru zona euro indicând o scădere economică de 0,2% pentru anul în curs, în timp ce economiile SUA şi ale ţărilor emergente vor înregistra o creştere.

Potrivit preşedintelui MB, creşterea economică în zona euro va reveni anul viitor, o revigorare fiind aştepată începând din a doua jumătate a anului în curs. El a mai spus că una dintre principalele preocupări ale instituţiei sale este 'şomajul ridicat' din zona euro, care a ajuns la 12%, iar în unele ţări, cum este cazul Spaniei, acesta atinge 25%.

Spre deosebire de zona euro, economiile emergente vor continua să crească, BM estimând pentru acest an o creştere de 5,5% şi de 5,7% pentru anul viitor.

Între aceste două evoluţii se situează cea a SUA, a cărei situaţie economică s-a îmbunătăţit ca urmare a 'revigorării pieţei muncii şi a sectorului imobiliar' şi pentru care BM prognozează pentru anul în curs o creştere cuprinsă între 0,5% şi 1,5%, acest interval larg fiind justificat de incertitudinile legate de ajustările bugetare.

Pe de altă parte, preşedintele BM a afirmat că obiectivul său major este eliminarea sărăciei extreme pe plan mondial la orizontul anului 2030. În anul 1990, 43% din populaţia mondială trăia cu mai puţin de 1,25 de dolari pe zi, în timp ce în anul 2010, acest procent a scăzut la 21%. Acest progres este pus de Jim Yong Kim pe seama creşterii economice a Chinei, el considerând că "acum atenţia trebuie să se îndrepte către sud-estul Asiei şi Africa subsahariană".

Sursa: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 8 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 5 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 11 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 8 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 12 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 13 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 6 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°