Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opt copii au fost răniţi după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat pe DN1

Publicat in Antena 3, sâmbătă 13 aprilie 2013 ·

Opt copii, fotbalişti la o echipă de juniori din Făgăraş, au fost transportaþi la spital, unul dintre ei fiind în stare gravă, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat sâmbătă, în jurul orei 17.30, pe DN 1, lângă localitatea braşoveană Perşani, conform Mediafax.

Microbuzul circula dinspre Braşov spre Făgăraş, iar în el se aflau 14 copii, cu vârste de 10-13 ani, opt dintre aceştia fiind răniþi, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaþii de Urgenþă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja.

"La locul accidentului, s-a intervenit cu două echipaje SMURD şi trei ambulanþe. Patru dintre cei opt răniþi, care au avut răni uşoare, escoriaþii, au fost duşi la spitalul din Făgăraş, doi dintre ei la Spitalul Judeþean Braşov, iar doi la Spitalul de Pediatrie Braşov. Din câte am înþeles, unul dintre copii este în stare gravă", a spus Sfreja, sâmbătă, conform Mediafax.

Accidentul s-a produs după ce şoferul microbuzului, în vârstă de 64 de ani, nu a adaptat viteza într-o curbă şi s-a răsturnat pe carosabil, pe sensul lui de mers, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliþiei Braşov, Cosmin Giosanu.

Opt copii, fotbalişti la o echipă de juniori din Făgăraş, au fost transportaþi la spital, unul dintre ei fiind în stare gravă, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat sâmbătă, în jurul orei 17.30, pe DN 1, lângă localitatea braşoveană Perşani, conform Mediafax.

Microbuzul circula dinspre Braşov spre Făgăraş, iar în el se aflau 14 copii, cu vârste de 10-13 ani, opt dintre aceştia fiind răniþi, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaþii de Urgenþă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja.

"La locul accidentului, s-a intervenit cu două echipaje SMURD şi trei ambulanþe. Patru dintre cei opt răniþi, care au avut răni uşoare, escoriaþii, au fost duşi la

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 8 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 10 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum 11 ore
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 12 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 10 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum 5 ore
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 8 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Incident la graniţa NATO. Un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian al Finlandei

Mediafax acum 8 ore
Incidentul a avut loc estul Golfului Finlandei şi a durat aproximativ două minute, a precizat ministerul. Avionul militar rus a pătruns mai mult de doi kilometri în spaţiul aerian finlandez, potrivit Reuters. "Luăm în serios suspiciunea de încălcare

Un pilot de curse, un fost paraşutist, un influencer anti-sistem sau un anti-vaccinist, printre noii debutanţi în Parlamentul European

HotNews acum 48 minute
În timp ce atenţia s-a concentrat pe câştigurile extremei drepte în alegerile pentru Parlamentul European, unii candidaţi anti-sistem declaraţi, de stânga şi de dreapta, sunt pregătiţi să îşi ocupe locurile la Strasbourg. Reuters a făcut o selecţie

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 8 ore
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Vremea

București
acum

22°
mar.

21°/34°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/25°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

15°/22°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/25°
mie.

14°/22°
joi

13°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

19°
mar.

18°/25°
mie.

15°/22°
joi

12°/24°
vin.

14°/25°