Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele executiv al Partidului Verde, Ovidiu Iane, revine în PSD

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 13 aprilie 2013 ·

Preşedintele executiv al Partidului Verde, Ovidiu Iane, deputat de Suceava, a anunţat, sâmbătă, că a revenit în PSD şi se delimitează de ultimele acţiuni publice ale liderului partidului, Remus Cernea, relatează Mediafax.

Preşedintele executiv al Partidului Verde, Ovidiu Iane a participat, sâmbătă, la Consiliul judeţean al PSD Suceava.

Iane a declarat corespondentului MEDIAFAX că a decis să revină în PSD, partid în care s-a înscris în august 2012 pentru că doreşte să se delimiteze de ultimele acţiuni publice ale liderului PV, Remus Cernea.

El a spus că, formal, a fost membru PSD în toată perioada, în condiţiile în care, ca deputat, este membru al grupului PSD din Camera Deputaţilor.

Ovidiu Iane este şi delegat al organizaţiei PSD Suceava la Congresul PSD care se va desfăşura săptămâna viitoare.

În paralel cu Consiliul judeţean al PSD Suceava, sâmbătă, într-o altă locaţie din Suceava a avut loc Biroul Permanent Naţional al Partidului Verde, la care a participat deputatul USL Remus Cernea.

Cernea a spus că în cadrul şedinţei s-a discutat despre mobilizarea în vederea alegerilor europarlamentar, precizând că la alegerile din 2014 pentru Parlamentul European Partidul Verzilor europeni va avea o campanie electorală comună pentru toate ţările membre. Cernea a explicat că verzii europeni vor promova în toate ţările un set de teme comune din programul electoral, dar campania va conţine şi teme specifice fiecărei ţări. El a spus că va fi candidat al Partidului Verde pentru Parlamentul European, dar nu pe un loc eligibil.

Preşedintele executiv al Partidului Verde, Ovidiu Iane a participat, sâmbătă, la Consiliul judeţean al PSD Suceava.

Iane a declarat corespondentului MEDIAFAX că a decis să revină în PSD, partid în care s-a înscris în august 2012 pentru că doreşte să se delimiteze de ultimele acţiuni publice ale liderului PV, Remus

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum o ora
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum o ora
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum o ora
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Focar de E.coli în Marea Britanie: cel puţin o persoană a murit din cauza unei variante periculoase a bacteriei

News.ro acum 55 minute
O epidemie de E. coli este în curs de desfăşurare în Marea Britanie, iar o persoană a murit, a anunţat joi Agenţia de Securitate Sanitară din Marea Britanie (UKHSA), numărul total de cazuri confirmate crescând la 275, relatează Reuters. UKHSA a decl

JO Paris 2024: CIO a autorizat 39 de ruşi şi belaruşi să participe sub un drapel neutru

News.ro acum o ora
Comitetul Internaţional Olimpic a autorizat 22 de sportivi ruşi şi 17 belaruşi să participe sub drapel neutru la Jocurile Olimpice de la Paris. CIO a publicat, în 15 iunie, o primă listă de sportivi ruşi şi belaruşi, din patru discipline (lupte, hal

Președintele Bulgariei se retrage de la summitul NATO. Care este motivul

Adevarul acum 56 minute
Rumen Radev, președintele Bulgariei, a anunțat că nu va participa la summitul NATO programat să aibă loc la Washington între 9 și 11 iulie, potrivit unui comunicat emis joi, 27 iunie 2024, de biroul său de presă, citat de agenția DPA.

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 7 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 6 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei sesizează Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse Legii cetăţeniei

News.ro acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă, joi, că Secţiile Unite, cu participare a 70 de judecători, au decis sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la modificările aduse Legii cetăţeniei, apreciind că încalcă mai multe prevederi din Constitu

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

25°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

20°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

24°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°