Un caz complicat, cu iz de scenariu hollywoodian, seamănă discordie între diplomația rusă și cea americană.
Moscova a interzis astăzi accesul a 18 oficiali americani pe teritoriul rus, ca reacție la decizia Washingtonului de a publica lista Magnițki, un document cu numele a 18 persoane născute în Rusia și în alte 3 republici ale Comunității Statelor Independente ale căror active de pe teritoriul american vor fi blocate sub acuzația de abuzarea drepturilor omului.
Persoanelor nominalizate în acest document le este totodată interzis accesul pe teritoriul american, informează agenția Reuters.
Potrivit autorităților ruse, prin publicarea acestui document Statele Unite au dat “o lovitură puternică” încrederii reciproce dintre cele două țări.
Printre americanii care vor avea accesul interzis în Rusia se numără și doi membri ai administrației George W. Bush, despre care rușii susțin că ar fi implicați în acte de tortură, precum și doi foști comandanți ai Bazei Navale americane Guantanamo Bay.
Pe lista anunțată de oficialii ruși se mai regăsesc și membri ai forțelor de ordine implicați în urmărirea penală a comerciantului rus de arme Viktor Bout.
Acesta execută în prezent o pedeapsă de 25 de ani într-o închisoare americană, după ce a fost arestat în Thailanda.
Le mai este restricționat accesul pe teritoriul rus și unor persoane implicate în anchetarea unui cetățean rus condamnat la 20 de ani de închisoare pentru trafic de droguri.
“Războiul listelor nu este alegerea noastră, dar nu avem dreptul să nu răspundem unui șantaj evident”,
a anunțat Ministerul rus de Externe într-un comunicat de presă care include și numele celor 18 oficiali americani care ar fi implicați, potrivit Rusiei, în “încălcări ale drepturilor omului“.
În comunicatul de presă oficial remis de Ministerul de externe rus se mai arată și că:
“Este timp