Drănic: Se face centură pentru devierea traficului greu
Comuna Drănic va avea centură ocolitoare destinată traficului greu, pe o distanţă de un kilometru şi jumătate. Lucrările pentru realizarea drumului au fost demarate de câteva săptămâni. „Din cauza ploilor s-a făcut o mică pauză. Imediat ce se va îndrepta vremea, acestea vor fi reluate. Centura este necesară pentru că, de regulă, cei care merg spre Gângiova sau Bechet trec prin centrul comunei Drănic şi avem sesizări de la localnici că maşinile de mare tonaj le afectează casele. Vrem astfel să deviem traficul. Drumul există şi în prezent, dar nu este asfaltat. S-a început pietruirea lui. După ce se va termina această etapă, se va pune un strat de asfalt peste care se va turna asfalt de rulaj. Sperăm ca până la sfârşitul anului să-l dăm în folosinţă. Totul depinde de câţi bani vom avea“, a precizat Andrei Marian Dănuţ, primarul comunei. Realizarea centurii ocolitoare a Drănicului este o lucrare ce face parte dintr-un proiect mai mare de asfaltare a comunei, început în urmă cu trei ani. Pentru 2013, alocaţia bugetară destinată drumurilor este în valoare de 235.000 de lei.
Se extinde reţeaua de apă
În perioada următoare, în comuna Drănic vor începe şi lucrările pentru extinderea reţelei de apă în satele Padea, Foişor şi Booveni. Primăria a încheiat de curând licitaţia şi este în stadiul de semnare a contractului cu firma câştigătoare. „Extinderea se face cu bani alocaţi pe Hotărârea de Guvern nr. 577 şi este în valoare de 3,9 milioane de lei. Prin aceste lucrări vom asigura apă potabilă cetăţenilor din comună. Deocamdată, reţeaua de alimentare cu apă este doar pe porţiuni mici“, a mai precizat primarul comunei Drănic.
În ceea ce priveşte localnicii comunei, ocupaţia de bază este agricultura, terenul fiind cultivat cu porumb, grâu şi floarea-soarelui. În acest an se intenţionează să