Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REUȘITĂ: Inventatorul român Corneliu Birtok Băneasă a luat medalia de aur şi premiul OSIM la Salonul internaţional de la Geneva

Publicat in Capital, sâmbătă 13 aprilie 2013 ·

Inventatorul român Corneliu Birtok Băneasă a fost premiat cu medalia de aur a Salonului internaţional de invenţii de la Geneva, juriul, format din specialişti din toate domeniile, apreciind calităţile unui filtru de aer special ce reduce consumul de carburant cu 10% la autoturisme şi autoutilitare, dar şi faptul că invenţia inginerului din Deva a fost pusă deja în practică sub forma unui produs ce poate fi folosit de către utilizatorii direcţi.

Aceeaşi invenţie a fost recompensată şi cu premiul special al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), care a răsplătit astfel eforturile inventatorului de a lansa, într-un circuit tehnologic, un produs românesc premiat la mai multe saloane internaţionale de inventică.

Filtrul de aer supra-aspirant premiat acum cu medalie de aur este ultima invenţie pe care am brevetat-o şi pentru care am creat marca 'AIR by CORNELIU'. Am făcut acest lucru pentru că am dorit să promovez o marcă sută la sută românească şi să arăt că o invenţie poate fi pusă în practică, spre binele celor care doresc să-şi îmbunătăţească performanţele autovehiculelor', a declarat pentru Ägerpres, inventatorul Corneliu Birtok Băneasă, aflat încă la Geneva.

Inginerul specializat în domeniul auto a ţinut să precizeze faptul că premiul special acordat de OSIM pentru acest filtru reprezintă o reuşită 'extrem de importantă' pentru el, în condiţiile în care este vorba de un produs românesc brevetat şi pus în practică.

'Examinatorii OSIM au apreciat faptul că am supus jurizării o invenţie care a prins contur în practică şi se regăseşte acum într-un produs accesibil tuturor. Acest lucru arată faptul că OSIM apreciază şi încurajează invenţiile cu aplicabilitate practică, cum este filtrul de aer supra-aspirant, în cazul meu', a spus inventatorul Corneliu Birtok Băneasă.

Filtrul special de aer a fo

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 3 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 2 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 4 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum 30 minute
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 2 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 5 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 4 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Polițiștii nu vor mai avea voie cu tatuaje. Cum li se schimbă statutul

Adevarul acum 2 ore
Tinerii care se vor înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcții de execuție vacante prin încadrare directă, reîncadrare sau transfer în Poliție nu vor avea voie să aibă tatuaje.

Două fetiţe de 5 şi 7 ani din Ploieşti au fost AGRESATE sexual de un bărbat în vârstă de 41 de ani. Cum l-a găsit mătușa fetelor pe suspect

Gandul acum o ora
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați, de către un bărbat, despre faptul că nepoata sa de 5 ani ar fi fost agresată sexual de un bărbat. În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul

Vremea

București
acum

29°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

27°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

24°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

28°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°