Întâlnirea cerută săptămâna trecută, de sindicaliştii de la Romgaz, în legatură cu temerile apărute după ce ministrul delegat pentru Economie, Constantin Niţă, a afirmat ca se vor înfiinţa sedii secundare al Romgaz şi Transgaz la Bucureşţi, a fost anulată.
Potrivit lui Ioan Stoicovici, preşedintele Liderului Sindicatului Liber Romgaz, sâmbătă 13 aprilie, ar fi trebuit să se întâlneascp toţi politicienii sibieni, sindicaliştii şi reprezentanţii celor două companii, pentru a stabili ce măsuri se impun astfel încât să fie blocat demersul lui Niţă.
În ciuda importanţei dată iniţial acestei întâlniri, pe ultimă sută de metri s-a anulat convocarea.
"Am fost anunţat vineri sera că nu va mai avea loc întâlnirea.", a declarat pentru citynews.ro deputatul PNl Mircea Cazan.
Se pare că motivul invocat de sincisalişti, iniţiatorii demersului, este că "că problemele salariatilor sunt în curs de rezolvare în luna aceasta în modul cel mai favorabil".