Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii reţinuţi în Franţa nu au fost eliberaţi. MAE: Ambasada României la Paris menţine în permanenţă contactul cu cetăţenii români

Publicat in Antena 3, duminică 14 aprilie 2013 ·

De două zile un microbuz cu nouă români stă oprit de jandarmeria franceză într-o parcare. Pasagerii au fost acuzaţi că au prea multe bagaje şi au fost obligaţi să plătească o amendă de 2.000 de euro ca să poată merge mai departe.

Microbuzul este şi acum oprit în apropiere de Vitri.

Comunicatul oficial al MAE, remis redacţiei Antena 3:

Referitor la acest caz, vă transmitem următoarele informaţii:

În data de 12 aprilie, ora locala 15.00, pe raza comunei Soude (departamentul Marne) a fost efectuat controlul asupra unui autovehicul în care se aflau 10 cetăţeni români. Autovehiculul avea număr de înmatriculare bulgar şi tracta o remorcă ce transporta un alt autovehicul, cu numărul de înmatriculare francez.

În urma controlului efectuat au fost constatate următoarele contravenţii: depăşirea numărului de pasageri permis (se aflau 10 pasageri, iar limita era de 9), nepurtarea centurii de siguranţă de către 7 dintre aceştia, depăşirea greutăţii maxime a autovehiculului, depăşirea greutăţii maxime pentru autovehicul plus remorcă, depăşirea greutăţii maxime pe osie, transport de marfă fără documente aferente. A fost aplicată o amendă în cuantum total de 1920 euro.

Reprezentanţii Jandarmeriei au precizat că, în conformitate cu codul rutier francez, autovehiculul îşi va putea relua deplasarea după achitarea amenzilor, renunţarea la surplusul de bagaje (1100 tone) şi încadrarea în numărul maxim de persoane care pot fi transportate (respectiv 9).

În cursul acestei dimineţi, doi reprezentanţi ai Ambasadei s-au deplasat la faţa locului.

Ca evoluţie de ultimă oră, în urma intervenţiilor repetate ale Ambasadei din cursul zilei de 13 aprilie, Jandarmeria a returnat în această dimineaţă documentele de identitate cetăţenilor români, documentele maşinii fiind în continuare reţinute de către

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un incendiu de vegetaţie a izbucnit pe A2 Bucureşti-Constanţa / Vizibilitate redusă / Traficul este oprit / Circulaţia feroviară este afectată - FOTO / VIDEO

News.ro acum 45 minute
Un incendiu de vegetaţie se manifestă în proximitatea autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 34, în zona localităţii Fundulea, judeţul Călăraşi, transmite Centrul Infotrafic din IGPR. Din acest motiv, vizibilitatea este redusă, astfel c

Traficul deviat pe Autostrada Soarelui. A izbucnit un incendiu!

Ziua Constanta acum 46 minute
Un incendiu de vegetație a izbucnit în zona Autostrăzii Soarelui (A2), la kilometrul 34, azi, 24 iunie 2024. Polițiștii au intervenit la fața locului. S-a oprit circulația pe ambele sensuri de mers, iar traficul a fost deviat prin Fundulea respecti

Rareș Bogdan amenință cu ruperea coaliției: Dacă va crește o singură taxă, PNL pleacă de la guvernare

Ziua News acum 33 minute
Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a declarat că partidul său nu va tolera nicio majorare de taxe și impozite, amenințând cu retragerea de la guvernare în cazul unei astfel de măsuri. Într-o intervenție la Realitatea PLUS, Rareș Bogdan a amintit

Alina Gorghiu, despre „sfaturile” ÎPS Teodosie: Derapaj inacceptabil

Mediafax acum 2 ore
„<Sfaturile> ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, date la un post de radio unei femei care se plângea că soţul o abuzează psihologic reprezintă o dovadă crasă de lipsă de respect şi de empatie pentru victimele violenţei de orice tip, dar mai ales

Neflix ar putea să propună un abonament 100% gratuit în Europa

News.ro acum o ora
Netflix s-ar gândi la o un abonament 100% gratuit în Europa - înţesat de publicitate -, după ce a încercat în 2022 un abonament ”accesibil” cu publicitate, care ar permite platformei de streaming video on demand (SVOD) să-şi crească numărul utilizat

Neamț O fetiță de șase ani a căzut într-o fântână! Intervenție de urgență

Ziua Constanta acum o ora
La ora 15:50, azi, 24 iunie 2024, pompierii ISU Neamț, au fost solicitați să intervină în satul Poiana Humei (comuna Oniceni) pentru salvarea unui copil căzut într-o fântână. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de

Comitetul Naţional al S.O.S. România a decis ca liderul partidului, Diana Şoşoacă, să fie candidata formaţiunii la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Comitetul Naţional al Partidului S.O.S. România, întrunit luni la Poiana Braşov, a decis cu unanimitate de voturi candidatura preşedintelui partidului, Diana Iovanovici-Şoşoacă, la alegerile prezidenţiale din acest an. Totodată, Comitetul Naţional a

Arhiepiscopia Timişului, după ce ÎPS Teodosie a sfătuit o femeie abuzată psihologic de către soţ să îşi ducă crucea: Aprecierea unui abuz o face legea statului. El a oferit o soluţie strict duhovnicească

News.ro acum o ora
Arhiepiscopia Tomisului a afirmat în legătură cu declaraţia Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, care sfătuise o femeie abuzată psihologic de soţ să îşi ducă crucea şi să nu se despartă, că aprecierea unui abuz o face legea statului şi că ÎPS Teodosie a

Prinţesa Anne a Marii Britanii, internată în spital cu răni minore la cap

Mediafax acum 3 ore
„Alteţa sa regală se recuperează bine, este într-o stare confortabilă şi este ţinută în spital ca măsură de precauţie pentru observaţii suplimentare”, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham, potrivit Reuters. În vârstă de 73 de ani

A murit un actor din ''Piraţii din Caraibe''. A fost atacat de un rechin

Ziua Constanta acum 3 ore
Tamayo Perry, unul dintre actorii din cel de-al patrulea film din seria "Piraţii din Caraibe", a murit duminică după ce a fost atacat de un rechin în timp ce făcea surfing în largul insulei Oahu din Hawaii, informează BBC.com. Actorul, în vârstă de

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/34°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/25°
mar.

15°/26°
mie.

16°/29°
joi

17°/30°
Constanta
acum

27°
lun.

19°/27°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/26°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/31°