Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luni ar putea avea loc procedura de numire în funcţie a ministrului Justiţiei

Publicat in Capital, duminică 14 aprilie 2013 ·

Procedura de numire în funcţie a noului ministru al Justiţiei ar putea avea loc luni, ţinând cont de faptul că de la data de 15 aprilie Robert Cazanciuc, nominalizat de premierul Victor Ponta pentru preluarea acestui portofoliu, este eliberat din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat joia trecută decretul prin care Robert Cazanciuc, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se eliberează din funcţie, ca urmare a demisiei, începând cu data de 15 aprilie 2013. Decretul a fost publicat, vineri, în Monitorul Oficial.

În acest context, premierul Victor Ponta afirma, tot joi, că probabil luni după-amiază va putea fi derulată procedura de numire în funcţia de ministru al Justiţiei a lui Robert Cazanciuc.

'Aşa a fost cererea de demisie formulată astăzi la Consiliul Superior al Magistraturii, pentru luni. E o procedură a magistraţilor, care nu pot pe loc, de pe o zi pe alta (n.r. - să îşi dea demisia), sunt câteva zile. CSM a aprobat cu data de luni, 15 aprilie, deci, probabil că luni după-amiază putem să facem procedura de numire în funcţie', afirma premierul, joi, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Tot luni ar putea avea loc şi ceremonia de Învestitură a lui Robert Cazanciuc în funcţia de ministru al Justiţiei.

Traian Băsescu declara, joi seară într-o emisiune televizată, că cel mai probabil ceremonia de învestitură în funcţia de ministru al Justiţiei a lui Robert Cazanciuc va avea loc pe 15 aprilie, punctând că soluţia pentru portofoliul Justiţiei propusă de premierul Victor Ponta este 'acceptabilă'.

'Împreună cu premierul am stabilit să nu existe nici măcar o zi de incompatibilitate, fiind vorba de ministrul Justiţiei şi atunci, pe 15 seara, probabil, va fi ceremo

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024: Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B

Mediafax acum 2 ore
Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B de la Campionatul European de Fotbal din Germania. Partida s-a jucat sâmbătă pe Olympiastadion din Berlin.

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 2 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Prahova: O femeie a murit şi alte patru persoane, între care un copil, au fost rănite după ce un autoturism şi un TIR s-au ciocnit, pe DN 72

News.ro acum o ora
O femeie de 39 de ani a murit şi alte patru persoane, între care un copil, au fost rănite, sâmbătă seară, după ce un autoturism şi un TIR fără încărcătură s-au ciocnit, pe DN 72, în judeţul Prahova. Accidentul rutier s-a produs pe DN 72, în Brătăşan

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 7 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 7 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 29 minute
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 4 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Ministerul Educaţiei oferă informaţii utile pentru elevii care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a/ Ce marcaje sunt permise şi cum pot corecta elevii un răspuns

News.ro acum 3 ore
Ministerul Educaţiei transmite, sâmbătă, informaţii utile elevilor care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a, explicând ce marcaje sunt permise în lucrări şi cum pot candidaţii să corecteze răspunsurile. Evaluarea Naţională pen

Premierul Italiei susţine că statele UE nu vor fi direct implicate în împrumutul G7 pentru Ucraina

Mediafax acum o ora
Premierul Italiei, Giorgia Meloni, susţine că statele UE nu vor fi direct implicate în împrumutul G7 pentru Ucraina. Este vorba despre împrumutul în valoare de 50 de miliarde de dolari promis de ţările G7. Banii vor fi obţinuţi cu ajutorul activelor

Opt soldați israelieni, morți într-o explozie la Rafah, sudul Fâșiei Gaza

Ziare.com acum 3 ore
Opt soldaţi israelieni au murit, sâmbătă dimineaţă, 15 iunie. într-o explozie în sudul Fâşiei Gaza, la Rafah, potrivit IDF. Acesta este cel mai devastator incident în Fâşia Gaza de după luna ianuarie, relatează The Times of Israel. Doar unul dintre

Vremea

București
acum

23°
sâm.

16°/27°
dum.

17°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

17°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

19°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

17°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°