Dupa ce presedintele Traian Basescu a fost implicat, sambata, intr-un accident auto usor, Politia nu a putut decat sa constate intelegerea amiabila dintre cele doua parti, a afirmat ministrul de Interne, Radu Stroe, sustinand ca presedintele nu a fost protejat de politisti.
Traian Basescu a facut accident cu masina
"Partile se pot intelege in cazul unui accident, cu conditia sa nu existe victime sau mari pagube. Echipajul de politie, care a ajuns mai tarziu, nu ar fi avut ce sa faca decat sa constate ca cele doua parti s-au inteles (...) Am cerut ca politia Ilfov sa lamureasca lucrurile", a spus ministrul, la Antena 3.
Acesta a mai precizat ca exista un protocol intre MAI si SPP, potrivit caruia, in momentul in care presedintele decide pe propria raspundere sa faca o deplasare privata, Politia nu are nicio obligatie sa fie prezenta.
De asemenea, in cazul unei deplasari a convoiului oficial, politia participa doar daca este informata.
"Politia nu l-a protejat pe Traian Basescu, ii puneam fiola daca era o situatie de natura sa impuna acest lucru, dar nu a fost o asemenea natura", a mai spus Stroe.
Traian Basescu a fost implicat, sambata, intr-un accident auto in zona podului Otopeni, autoturismul pe care il conducea tamponand usor o alta masina. Presedintele si-a asumat vina pentru producerea accidentului, precizand ca el a fost cel care nu a pastrat distanta regulamentara.
Dupa ce presedintele Traian Basescu a fost implicat, sambata, intr-un accident auto usor, Politia nu a putut decat sa constate intelegerea amiabila dintre cele doua parti, a afirmat ministrul de Interne, Radu Stroe, sustinand ca presedintele nu a fost protejat de politisti.
Traian Basescu a facut accident cu masina
"Partile se pot intelege in cazul unui accident, cu conditia sa nu existe v