Primul domnitor al Principatelor Române Unite se detaşează în "clasamentul" Don Juanilor moldoveni din toate timpurile.
Istoricii români apreciază la unison că domnia lui Cuza (1859-1866) a fost una dintre cele mai spectaculoase şi mai eficiente din istoria României. A iniţiat şi implementat în ritm accelerat importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstireşti (1863), reforma agrară (1864), reforma învăţământului (1864), reforma justiţiei (1864) ş.a., care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării.
Informaţiile privind viaţa privată a domnului Micii Uniri au fost mediatizate mai intens abia în ultimii ani şi au scos la iveală amănunte picante despre cele două mari slăbiciuni ale lui Cuza: femeile şi jocurile de noroc.
Istoricul C. C. Giurescu, care a studiat îndelung viaţa lui Cuza, îl descria astfel: „Un om simpatic şi inteligent, având replica prompta şi ascuţită. Chiar şi slăbiciunile sale - nu dispreţuia, mai ales nu dispreţuise în tinereţile sale, un pahar de vin bun şi omagia frecvent sexul frumos - erau din acelea pe care contemporanii le priveau cu îngăduinţă“.
O autoare a biografiei Elenei Cuza, femeia cu care domnitorul a fost căsătorit peste 20 de ani, dar pe care abia o vizita, la Palatul de la Ruginoasa, nuanţează slăbiciunilor de caracter ale acestuia: „Cuceritor când voia, prietenos cu cei de aproape, lua parte la mai toate petrecerile, unele din ele destul de scandaloase pentru cei care ţineau la buna lor faimă. După obiceiul deprins de la Paris, unde fusese lăsat fara nici un control în timpul vârstei critice, Alexandru Cuza îsi petrecea multe nopţi cu prieteni uşuratici, care-i speculau firea nepăsătoare, gata să le împartă tot ce avea şi să le mai rămână şi dator. Pătimaş la jocuri de cărţi, îsi pierdu mai târziu multe proprietăţi moştenite de la părinţi“, scrie Lucia Borş în lucrarea „Doamna Elena Cuza“ p
