Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RĂZBUNARE! Înşelată cu prietena cea mai bună, EA dă lovitura de graţie

Publicat in News Timisoara, duminică 14 aprilie 2013 ·

Unul dintre cele mai frumoase cupluri din lumea fotbalului s-a rupt de Revelion! Conform celor de la BILD, Rafael Van der Vaart a înşelat-o pe Sylvie cu o prietenă chiar la petrecerea dintre ani.

Rafael şi Sylvie s-au certat la petrecere, iar fotbalistul şi-a pălmuit soţia. Deşi iniţial Sylvie a spus că şi-a iertat soţul, mai târziu cei doi şi-au anunţat separarea.

Dacă în ultimul timp jucătorul lui Hamburg şi-a găsit consolarea în braţele lui Sabia, fosta soţie a altui jucător olandez, Khalid Boulahrouz (cei doi sunt despărţiţi, dar divorţul nu a fost oficializat), Sylvie pare să trăiască o adevărată poveste de dragoste alături de Zlatan Ibrahimovic, atacantul lui PSG. Potrivit Telegraaf.nl frumoasa blondă a început să facă extrem de des curse către Paris şi a fost surprinsă în compania suedezului.

De altfel, cei doi se ştiu de când Ibra şi Van der Vaart evoluau împreună la Ajax, existând şi legende, la vremea respectivă, pe seama unei relaţii între nordic şi soţia lui Van der Vaart. Din câte se pare, vârful s-ar fi lăudat în vestiarul “lăncierilor” că a avut mai multe seri fierbinţi cu Sylvie, bârfe care ar fi ajuns şi la urechile olandezului. “Îţi rup picioarele dacă te mai atingi de ea” i-ar fi transmis Van der Vaart lui Ibra, i-ar idila celor doi s-ar fi stins.

Sylvie a fost desemnată cea mai sexy olandeză în 2003, şi este una dintre personalităţile cele mai cunoscute în Germania, acolo unde, din 2008, a fost jurat al emisiunii “Germanii au talent”. De altfel, atunci când fostul ei soţ a fost legitimat la Hamburg, Sylvie avea “titlul” de cea mai frumoasă soţie a unui fotbalist care joacă în Bundesliga. sursa: prosport.ro Unul dintre cele mai frumoase cupluri din lumea fotbalului s-a rupt de Revelion! Conform celor de la BILD, Rafael Van der Vaart a înşelat-o pe Sylvie cu o prietenă chiar la petrecerea dintre ani.

Rafael şi Sylvie s-au ce

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 57 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Avion de mici dimensiuni prăbușit la Gura Portiței, județul Tulcea! Două persoane, decedate

Ziua Constanta acum 42 minute
Un grav accident aviatic a avut loc astăzi, 20 iulie 2024 la Gura Portiței județul Tulcea. Din primele informații două persoane au decedat. Potrivit ISu Delta, în această seară, în jurul orei 19:20, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, dis

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 50 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°