Duelul dintre firmele participante la licitaţia pentru desemnarea constructorului lotului 2 din autostrada Timişoara – Lugoj s-a mutat la Curtea de Apel. Iar acolo contestatarii au avut dreptate! Deci, construcţia autostrăzii este din nou mult amânată şi întâziată.
Curtea de Apel Bucureşti a anunţat joi că licitaţia pentru desemnarea firmei care va construi lotul 2 din autostrada Timişoara – Lugoj va trebui reluată. Societatea Selina din Oradea a decis să conteste la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor rezultatele licitaţiei demarate anul trecut în august pentru lotul 2 din autostrada Timişoara – Lugoj. Atunci, cea mai bună ofertă financiară, cea a unui grup spaniol, a fost descalificată, iar cea de pe locul doi, lansată de grupul UMB, a fost declarată câştigătoare. Selina ieşise pe locul trei.
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis să admită plângerea şi a decis reanalizarea tuturor ofertelor depuse pentru acest lot.
Ceea ce se decisese printr-o hotărâre a CNSC a fost atacat în instanţă de Compania de Drumuri şi de UMB, firma desemnată iniţial câştigătoare, a rămas pentru moment fără contract. Iată că judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis, joi, ca procedura de desemnare a câştigătorului acestui contract trebuie reluată, după ce una dintre firmele ofertante, grupul Selina din Oradea, a contestat rezultatul licitaţiei prin care UMB era desemnată câştigătoare. Iniţial aceasta solicitase la CNSC reluarea licitaţiei şi luarea în considerare a ofertelor descalificate. UMB şi CNADNR au făcut la CNSC o contestaţie. Aceasta nu a fost admisă, iar cele două părţi au decis să se adreseze instanţei. Iată că nici aici nu au avut câştig de cauză.
În luna august a anului trecut a fost lansată licitaţia pentru desemnarea constructorului pentru lotul 2 al autostrăzii Timişoara – Lugoj, cu o lungime de 25