Moldovenii acceptă mai uşor veştile că ar avea o patologie cardiologică decât cele despre o afecţiune oncologică.
Fiecărei persoane legea îi garantează dreptul să fie informată, atunci când ajunge în grija unei instituţii medicale, despre metodele de diagnostic, tratament şi recuperare, profilaxie, precum şi despre riscul potenţial şi eficienţa terapeutică a acestora. Actul normativ se numeşte Legea privind drepturile pacientului. Cadrul legal însă nu obligă doctorii, aşa cum se întâmplă în Occident şi în multe ţări europene, să-i comunice bolnavului din start diagnosticul prezumtiv şi nici cel definitivat. Şi asta pentru că „bolnavii nu sunt pregătiţi psihologic să afle veşti proaste”, spun doctorii.
Psihologul Lilia Gorceag contrazice aceste păreri şi spune că această abordare este de sorginte sovietică şi trebuie exclusă din practicile medicale:
Lilia Gorceag x Lilia Gorceag „Atunci când omul ştie problema lui, organismul lui începe să se opună. Dorinţa de a trăi, de a-şi vedea copii, nepoţii este în fiecare din noi. Şi atunci cunoaşterea diagnosticului şi trezirea acestei dorinţe de a trăi este de fapt un mare ajutor, atât pentru medic, cât şi pentru bolnav. Medicul trebuie să fie acel catalizator, lucru extrem de important, care trebuie să-l ajute să lupte. La noi nu se întâmplă aşa. De multe ori, medicul nu are timp să-l pregătească pe pacient, poate nu are cunoştinţe îndeajuns, poate ca vine dintro altă medicină, sovietică, care nu presupunea acest lucru…”
Cum depăşesc medicii moldoveni dilema de a comunica un diagnostic grav sau un pronostic rezervat, l-am întrebat pe profesorul Nicolae Ghidirim, chirurg la Institutul Oncologic. Profesorul, care de 40 de ani aproape în fiecare zi se întâlneşte cu bolnavi cărora trebuie să le spună veşti ce nu ar bucura pe nimeni, spune că în lipsa unei obligativităţi stabilite