De la Radu Părpăuţă aştept de acum romanul Moldovei profunde.
Autorul, mai bine spus povestitorul Moldovei profunde a cărui nouă carte vreau s-o prezint astăzi cititorilor Ziarului de Iaşi şi-a încheiat volumul de proză Giardinieri (Editura ALFA, Iaşi, 2012, al doilea după Învierea muţilor, 2004) cu un „Curriculum vitae sau dosar de cadre” la persoana a III-a. Un „dosar de cadre” pe care eu unul l-aş fi aşezat la începutul cărţii, aşa, ca un aperitiv care să provoace nu doar poftă de lectură, ci să şi pregătească cititorii pentru registrul în care trebuie citite mai ales povestirile demitizante dedicate unor mari scriitori precum Creangă, Eminescu ori Sadoveanu („Povestiri de la Borta Rece”), astfel încât aceştia, cititorii, mai ales partea mai degrabă supărăcioasă ori de câte ori se „leagă” cineva de pildă de „Poetul Nepereche”, să ştie că n-avem de-a face cu vreun istoric literar lipsit de respect, ci de un povestitor hâtru şi (auto)ironic pe care, am convingerea, l-ar fi gustat chiar şi împricinaţii mari scriitori naţionali mai sus pomeniţi!
Rezumat drastic, iată cu cine avem de-a face: cu cineva născut în 1955 la Tomeşti „într-o familie din mica burghezie rurală (în viziunea altora – din chiaburime)”, cu studii universitare (rusă-română) la Cuza, devenit „căpitan în rezervă, fapt care nu i-a servit la nimic”; căsătorit, autorul „are doi fii, care actualmente lucrează în străinătate”, se declară „familist, monogam, heterosexual”, se consideră o „fire religioasă, credincios ortodox, nepracticant al cultului” cu „orientare anticlericală”, „patriot, elitist, boieros, cosmopolit şi utilizator de Net”. Aflăm că n-a fost membru (PCR, desigur), că „n-a colaborat cu fosta Securitate, nu a avut disidenţi în familie, în afară de o mătuşă, care a zis: «Bate vântul de la porc», adică de la răsărit”, ceea ce i-ar fi adus necazuri cu Miliţia, dar a scăpat pentru
