Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Micul Prinţ”, romanul cu cele mai mari vânzări din lume

Publicat in Timpolis, luni 15 aprilie 2013 ·

Volumul “Micul Prinţ”, de Antoine de Saint-Exupéry, considerat un fenomen editorial planetar, a sărbătorit de curând împlinirea a 70 de ani de la publicarea sa în Statele Unite şi este romanul cu cele mai mari vânzări din lume şi opera literară cu cele mai multe traduceri, după Biblie.

Publicat în limba engleză pe 6 aprilie 1943 şi în limba originală, franceză, pe 20 aprilie, la New York, de Editura Reynal & Hitchcock, Micul Prinţ a aşteptat încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial pentru a fi lan­sat în Franţa, de Editura Gallimard, în 1946, cu titlu postum, informează site-ul publicaţiei Le Nouvel Observateur, citată de Mediafax.

Mort pentru Franţa, scriitorul-aviator Antoine de Saint-Exupéry a dispărut în mare, în largul coastelor Marsiliei, pe 31 iulie 1944, în timpul unui zbor de observare, la vârsta de 44 de ani.

În 70 de ani, Micul Prinţ a fost tradus în peste 270 de limbi şi dialecte, de la dialectul quechua la cel tamil şi ajungând la cel aragonez şi provensal. Romanul a fost tipărit şi în limbi stră­vechi, precum latină şi aramaică. Pe plan mondial, Micul Prinţ este folosit ca suport pentru numeroase programe pedagogice de învăţare a limbii france­ze. În total, această operă literară, cea mai tradusă din lume, a avut 1.300 de ediţii şi a vândut 145 de milioane de copii.

În Franţa, 400.000 de exemplare se vând în fiecare an, provenind din toate ediţiile apărute până în prezent. Folio Junior (Gallimard) este colecţia cu cele mai mari vânzări. “Este o cifră care rămâne stabilă şi care nu dă sem­ne că va scădea”, au declarat reprezen­tanţii Editurii Gallimard. De la apariţia sa, romanele din această colecţie s-au vândut în 12 milioane de exemplare în Franţa. Numeroase cărţi, atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari, au fost lansate în Franţa cu ocazia acestei aniversări, printre ele numărându-se şi o biografie a scri

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum o ora
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 9 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 4 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”

Mediafax acum 2 ore
Summitul pentru pace privind Ucraina are loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie, iar la acest eveniment şi-au confirmat participarea reprezentanţi din peste 90 de ţări. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii pentru ca războiul de agresiun

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 6 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 9 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 10 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Ministerul Educaţiei oferă informaţii utile pentru elevii care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a/ Ce marcaje sunt permise şi cum pot corecta elevii un răspuns

News.ro acum 5 ore
Ministerul Educaţiei transmite, sâmbătă, informaţii utile elevilor care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a, explicând ce marcaje sunt permise în lucrări şi cum pot candidaţii să corecteze răspunsurile. Evaluarea Naţională pen

Vremea

București
acum

21°
dum.

17°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

17°
dum.

14°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°