Pas cu pas, va trebui să ne recăpătăm încrederea în noi înşine şi în forţa noastră colectivă. Ajunge să privim în istorie şi către exemplele de succes de astăzi: nimic nu se poate fără încredere, speranţă şi unitate. Numai aşa, într-o bună zi, eliberaţi de obsesiile trecutului, de fatalismul dezarmant şi de constrângerile scepticismului cronic, vom putea să construim împreună. Salonul Internaţional de la Geneva a adus din nou României un prilej de a se mândri cu oamenii ei excepţionali. MB Telecom este marele câştigător, însă lor li se alătură un număr de inventatori români care au trecut în dreptul României, ca în fiecare an, premii importante. Aşadar excelăm din nou la nivel individual, iar acesta este doar un exemplu. Zi de zi, români din întreaga lume se disting prin munca, talentul şi pasiunea lor, de la tineri olimpici internaţionali la medici, profesori, manageri, ingineri etc. Cu toate acestea, la nivel colectiv rămânem, se pare, incapabili de a construi pe baza valorilor individuale şi veşnic dezamăgiţi de şirul nesfârşit de eşecuri naţionale. Cum bine spunea amicul meu, Dragoş Preda, absolvent de Sorbona şi actualmente student la École nationale d'administration, “suntem 20 de milioane de neuroni fără sinapse, ceea ce echivalează cu un sistem cu un singur neuron”. Şi-aşa trece timpul, „brucan” după „brucan”, cu perpetua nostalgie a ceea ce ar putea fi România şi speranţa din ce în ce mai stinsă că, poate într-o bună zi, copiii copiilor noştri vor trăi într-o ţară pe măsura potenţialului ei imens. Se pune întrebarea: dacă ştim ce avem de făcut, iar oamenii competenţi care pot pune soluţiile în practică există, ce ne opreşte la nivel colectiv de la a ne atinge obiectivele pe care ni le propunem? Am mai spus-o: dacă facem un simplu exerciţiu şi evaluăm principalele obstacole cu care ne confruntăm, de la infrastructura deficitară până la sistemul de sănătate in