Colegiul Naţional "Mihail Sadoveanu" din Paşcani şi Şcoala specială „Constantin Păunescu“ din Iaşi au fost premiate de Academia Şcolilor din Europa Centrală pentru proiectele înscrise în cadrul concursului cu tema "Să înţelegem media".
Anul acesta, peste 100 de şcoli s-au înscris în concursul organizat de Academia Şcolilor din Europa Centrală, iar juriul internaţional de experţi a premiat cele mai inovatoare 5 proiecte.
Proiectul "Crescând cu desenele animate” al Colegiului Naţional "Mihail Sadoveanu" a urmărit cercetarea influenţei pe care conţinutul desenelor animate din zilele noastre o are asupra copiilor şi realizarea unei legături între desenele animate din trecut şi cele din prezent.
„Participarea în cadrul aces a fost o experienţă extraordinară atât pentru profesori, cât mai ales pentru elevii implicaţi. A fost un proiect făcut cu mult suflet, cu dăruire, în care noi, profesorii, am văzut de câtă imaginaţie, toleranţă, înţelegere dau dovadă tinerii noştri. Oportunitatea de a lucra cu tineri din alte ţări, de a vedea alte civilizaţii, de a îi înţelege pe alţii constituie cea mai importantă motivaţie pentru elevi de a continua să se implice în proiecte precum aces.“a declarat Mihaela Constantina Vătafu, profesor coordonator Colegiul Naţional "Mihail Sadoveanu" din Paşcani.
Proiectul „Voci media pentru adolescenţi speciali” al Şcolii speciale „Constantin Păunescu“ şi-a propus să aducă în atenţia publicului problemele specifice ale adolescenţilor cu cerinţe educaţionale speciale. Proiectul a urmărit să demonstreze că tinerii cu nevoi speciale pot deveni membri activi ai comunităţilor lor, pentru a nu fi priviţi doar ca persoane care necesită asistenţă socială.
„Implementarea acestui proiect mi-a dat ocazia să îmi cunosc mai bine colegii profesori, care au dovedit cât sunt de entuziaşti, afectuoşi şi dedicaţi formării copiilor cu ceri