Unul dintre raniti a fost internat in spital in stare grava.
Bataie intre doua gasti de tineri, in fata unui bar din Saru Dornei, la primele ore ale zilei de duminica. Politia municipiului Vatra Dornei a fost sesizata prin „S.N.U.A.U 112”, despre faptul ca, mai multi tineri din comuna Saru Dornei, aflati in stare de ebrietate, provoaca scandal in fata unui bar din satul Neagra Sarului. Politistii deplasati operativ la fata locului au stabilit ca, pe fondul consumului de bauturi alcoolice, intre fratii D.Ionut, de 30 ani, D.Cristian, de 26 ani, pe de o parte si I.Alexandru, de 22 ani, A.Marius, de 25 ani, T.Petrisor, de 22 ani, toti din localitate si B.Vasile, de 28 ani din comuna Preutesti, a avut loc o altercatie. In urma altercatiei D.Ionut a fost internat la Spitalul Judetean Suceava in stare grava, medicii stabilind diagnosticul: ,,traumatism cranio cerebral acut deschis prin lovire cu un corp contondent, posibil cu un scaun si prin mijloace contondente pumn sau picior, leziuni ce i-au pus viata in primejdie;”, iar D.Cristian a fost internat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, cu diagnosticul: ,,traumatism cranio-cerebral acut deschis, afirmativ agresiune, stare de ebrietate’’.D.Cristian a fost externat in seara de 14.04.2013 din Spitalul Municipal Vatra Dornei, nu a fost examinat medico-legal, insa a solicitat efectuarea de cercetari fata de I.Alexandru. In urma probatoriului administrat in cauza, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de inculpatul I.Alexandru sub aspectul savarsirii tentativei la infractiunea de omor calificat, precum si retinerea acestuia pentru o durata de 24 de ore, urmand ca in cursul zilei de 15.04.2013, sa fie prezentat Tribunalului Suceava, cu propunerea de arestare preventiva. In baza ordonantei de retinere, inculpatul a fost introdus in arestul I.P.J. Suceava.