Recunosc, iniţial am crezut ca iniţiativa lui Remus Cernea este complet inoportună. România are probleme mult mai presante decât parteneriatul civil pentru homosexuali. În plus, mă îndoiesc că multe cupluri gay s-ar grăbi să-şi oficializeze relaţia, dacă mâine acest lucru ar fi posibil. Pentru că beneficiile legale ar fi cu siguranţă mai mici decât riscurile pe care le implică o asemenea asumare. Trăim într-o societate în care homosexualiatea a rămas un secret ruşinos. Parlamentul nu poate legifera schimbări bruşte de mentalitate. Nu ar trebui, însă, nici să devină o tribună a bigotismului şi a intoleranţei. Or, exact asta s-a întâmplat zilele trecute.

Reacţiile publice stârnite de iniţiativa lui Cernea sunt de-a dreptul şocante. Politicieni de top s-au întrecut în atacuri isterice, menite să gâdile prejudecăţile electoratului majoritar. Teze false au fost enunţate cu aplomb, parcă pentru a pune paie pe foc. S-a vorbit, de pildă, despre “căsătoria” între homosexuali, implicând în mod fals o întreagă simbolistică religioasă. Pe acest teren, orice bătălie este pierdută dinainte pentru comunitatea gay. Din perspectiva Bisericii, homosexualitatea este un păcat, iar drepturile homosexualilor sunt numai două: la penitenţă şi la abstinenţă. Loc de negociere nu există.

Trăim, totuşi, într-un stat laic, aşa că este alegerea fiecărui cetăţean cum îşi gestionează relaţia cu Dumnezeu. Şi viaţa privată. “Parteneriatul civil” nu are nevoie de binecuvântarea BOR (în mod evident, nu o va primi niciodată). Are, însă, nevoie de o majoritate parlamentară. Politicienii noştri plini de păcate se simt brusc obligaţi să pozeze în vajnici apărători ai dreptei credinţe. Probabil ca să ne abată atenţia de la alte porunci biblice, cum ar fi: “Să nu furi”, sau “Să nu minţi”. Discursul lor nu este doar explicit homofob, ci şi revoltător de ipocrit. Abia acum încep să înţele