Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul Rabla 2013 noutăţi

Publicat in Informatia de Alba, marți 16 aprilie 2013 ·

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, şi preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Adrian Gearâp, au susţinut, luni seară, o conferinţă de presă în care au prezentat modul în care se va derula Programul Rabla în 2013, potrivit proiectului lansat în dezbatere publică.

În cadrul conferinţei a fost anunţat faptul că anul acesta, pe lângă prima de casare de 6.500 de lei, va fi acordat şi un eco-bonus de 500 de lei la achiziţionarea unuia dintre următoarele tipuri de autovehicule noi: cu normă de poluare euro 6, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km sau care are un sistem de propulsie hibrid.

Chiar dacă autovehiculul îndeplineşte toate cele trei condiţii, eco-bonusul va fi de maximum 1.000 de lei, se precizează în proiect.

De acest bonus pot beneficia doar cei care îşi cumpără o maşină nouă prin Programul Rabla.

Tot din acest an, se va acorda un eco-tichet de 2.500 de euro, la cumpărarea unui automobil electric, de care poate beneficia orice persoană, chiar dacă nu s-a înscris în Programul Rabla şi nu şi-a dus la casat autoturismul vechi.

Aceste prevederi figurează în proiectul de ghid de finanţare a Programului Rabla, lansat luni în dezbatere publică de către Ministerul Medicului. Până în 22 aprilie, sunt aşteptate sugestii şi propuneri privind derularea programului, pentru ca, după această dată, să poată fi validaţi colectorii şi dealear-ii auto care vor participa la program în acest an.

Aceştia îşi vor putea depune dosarele din 22 aprilie, timp de 14 zile lucrătoare, iar tichetele valorice vor putea fi distribuite din 15 mai.

În Programul Rabla se pot înscrie persoanele fizice şi juridice care deţin autoturisme şi autoutilitare mai vechi de 10 ani şi instituţiile publice care au aceleaşi categorii de vehicule mai vechi de cinci ani.

Tichetele valorice obţinute la casarea unei maş

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum o ora
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum o ora
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 4 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 2 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 3 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 6 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

"Avem o strategie de apărare, de IT, dar nu una culturală". Primele declarații ale lui Varujan Vosganian, noul președinte al Uniunii Scriitorilor

Ziare.com acum 15 minute
Scriitorul Varujan Vosganian, ales miercuri, 26 iunie, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, a făcut primele declarații după rezultatul votului. Printre prioritățile lui la șefia instituției se numără o strategie culturală pentru România ș

La Constanța BayWa din Germania au cumpărat primul parc fotovoltaic din România

Ziua Constanta acum o ora
O subsidiară locală a conglomeratului de asociații de cooperative agricole BayWa din Germania, înființat în 1923, cu venituri totale de aproape 24 miliarde euro anul trecut (din care peste o zecime obținute în sectorul energetic), peste 20.000 de an

Caz bizar în Coreea de Sud: Un robot care lucra într-o primărie „s-ar fi SINUCIS” / Colegii nu-și pot reveni din șoc: „Era unul de-ai noștri”

Gandul acum 20 minute
Un incident neobișnuit a avut loc în orașul Gumi, din Coreea de Sud. Un robot android, angajat ca funcționar public, se pare că s-a aruncat din capătul unor scări dintr-o clădire publică. Autoritățile locale au demarat o anchetă pentru a descoperi c

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

18°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/29°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°