Povestea unui psiholog criminalist. “Băiete, astăzi numai eu și cu tine știm cine-i criminalul!”
“Cu securea înfiptă-n cap, mortul avea o înfățișare stranie de extraterestru. Muștele și bondarii bâzâiau pe sângele scurs și închegat”. Așa sfârșise țăranul Constantin Câmpeanu: asasinat lângă căruța cu lemne. 11 ani trecuseră de la crimă și vinovatul tot nu se găsise. Prin anii '80, însă, ceva s-a întâmplat.
“Să fii sincer cu el, chiar dacă e criminal”
Intrase în România, pentru prima dată, mașina adevărului: poligraful. Niște cutii metalice ciudate, pline de cabluri, sârme și butoane, adăpostite într-un cabinet al Miliției Capitalei. Îl puseseră șef la poligraf pe locotenentul Tudorel Butoi, psiholog criminalist, expert în dispariții și-n omoruri. Până atunci, ani de zile îl școliseră pe la brigada diverse, înșelăciuni, furturi, spargeri și tâlhării. Acum, Miliția îl găsise că are nas bun și-l făcuse primul profiler adevărat al României. Și spaima pușcăriilor. Scotea deținuți cu lanțuri la picioare, îi citea la poligraf, afla adevărul, îi lăsa să putrezească după gratii sau, după caz, îi scotea nevinovați. Umbla prin țară cu aparatul, audia și reaudia, găsea noi suspecți, îi scula din pat, se punea nas în nas cu ei, simțindu-le mirosul și suflarea și, numai el știe cum, de cele mai multe ori îi făcea să-și recunoască asasinatele și fără poligraf.
“Și totuși cum îi făceați să vă spună?”, îl întrebăm pe dr Tudorel Butoi, colonel în rezervă și profesor universitar astăzi. Zâmbește: “Ei, uite asta n-am să-ți zic!”. Și să vrea, tot n-ar avea cum explica. Îl simțea pe făptaș de cum deschidea ușa, de cum se punea pe scaun, din tonul vocii, din culoarea pielii, din sclipirea ochilor. “Rămâneam singur, eu cu criminalul, fără pază. Doar un bec aprins afară: se testează. Da, se putea întâmpla orice, mai ales că parte din ei nu prea sunt pe toate c