Noua generaţie, încet, încet, începe sã-şi dea seama cã sportul la nivel internaţional tinde cãtre latura extremã, unde adrenalina îşi are izvorul, sportivii bând pe nerãsuflate acest elixir.
Şi la noi în Valea Jiului, mai precis în Lupeni, un grup de tineri şi-a luat inima în dinţi cu tupeu şi curaj, ajungând la parametrii tehnici foarte ridicaţi în mersul pe douã roţi, mersul pe o roatã, sãrituri de pe clãdiri şi obstacole, dar şi coborâri periculoase pe pante abrupte şi diverse obstacole întâlnite în pãdure, cu viteze greu de imaginat cã ar putea coborî un om normal.
Montan-bike-ul, atât prin construcţie, cât şi prin tehnica bine pusã la punct şi mult evoluatã de fabricant, poate sã facã faţã cu succes la presiunile prin care aceşti copii minunaţi şi talentaţi scot în relief capacitãţi ascunse pânã acum de coordonare şi precizie chiar ieşite din comun. Storc bike-ul cu atâta frenezie şi talent, încât rãmâi uimit cã pot face aşa ceva fãrã pregãtire profesionistã în prealabil nişte puşti cu vârstele cuprinse între 14 şi 21 de ani. Tinerii de care vorbim nu sunt atraşi de alcool, ţigãri, droguri, bãtutul mingii în stradã, dar îşi perfecţioneazã zilnic tehnicile de trial şi donhill.
Tinerii spun cã ei s-au apucat de sport dupã ce i-au vãzut “pe unii la televizor care fãceau asta”.
„De vreo doi ani jumãtate practic acest sport. Am vãzut la tv şi mi-a plãcut. M-am apucat numai în urmã cu un an jumãtate, cã nu am avut bani, dar pânã la urmã mi-am luat roţi şi mi-am fãcut un bike şi am început sã mã dau. E o pasiune şi mã dau de plãcere, nu pentru performanţã. M-am gândit şi la performanţã, dar sunt prea mulţi care practicã acest sport în ţara asta. Mai este vorba şi de sponsori, cã fãrã bani nu faci nimic. Bicicletei i-am adus câteva modificãri sã devinã mai race. Se putea şi mai bunã, dar este costisitoare. Mai am prieteni car