Despre noul centru civic al Petroşaniului s-a vorbit mult în acest an. Dupã ce s-a inaugurat fântâna artezianã din Petroşani Nord, primarul Tiberiu Iacob- Ridzi promitea petroşenenilor cã pânã la sfârşitul anului imaginea municipiului va fi una occidentalã. Proiectul de modernizare a zonei de la Hotel Onix pânã în Piaţa Victoriei este unul ambiţios, cu o valoare pe mãsurã, respectiv peste 3 milioane lei. Luaţi de valul vieţii cotidiene, cetãţenii au cam uitat de promisiune, pânã când primarul Ridzi a declarat presei cã firma care a câştigat licitaţia este de vinã cã nu a documentat proiectul înainte de licitaţie şi acum tot cere lãmuriri în loc sã se apuce de treabã. “Am semnat contractul şi am dat ordin de începere a lucrãrilor, însã reprezentanţii firmei Simar SRL au solicitat un studiu geologic mai complex. Ne-au transmis cã nu sunt în proiectul tehnic ridicãrile de nivel”, a declarat Iacob-Ridzi. Mai mult, acesta susţine cã tot ceea ce ţine de administraţia localã s-a fãcut, însã firma a solicitat în plus unele lãmuriri de ordin tehnic. Autoritãţile locale susţin cã reprezentanţii firmei ar fi avut la dispoziţie o lunã de zile sã se punã la punct cu proiectul înainte de licitaţie, dar nu au fãcut-o decât dupã ce au semnat contractul.
Da, dar când asculţi ambele pãrţi reiese cã primarul se pricepe la toate. Stând de vorbã pe rând cu specialiştii de la Marmosim, furnizorul de piatrã, care se doreşte a fi decorativã, cu cote, înclinãri, pentru scurgeri pluviale etc., am aflat cã ideea proiectului deşi e mãreaţã poate fi compromisã. De exemplu, tehnic vorbind, aceastã piatrã nu poate fi pusã pe pat de nisip pentru cã nu este pavelã. Sau poate fi pusã şi dupã niciun an s-a dus frumuseţe de proiect şi o cãruţã de bani. De ce nu s-a consultat Tiberiu Iacob-Ridzi cu fostul sãu şef pe linie PD-L, de la Marmosim, un specialist de clasã în domeniu, Pogea,