Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un eşec anunţat

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 16 aprilie 2013 ·

- În şapte paşi -

Preambul: Această încercare de analiză a fost destinată dezbaterii interne din Universitate. De aceea am şi propus-o colegilor mei prin reţeaua uaic. Din păcate, m-am trezit foarte repede cu atacuri la persoană în locul dezbaterii argumentate, chiar de la cel mai înalt nivel al conducerii care, deşi nu a citit textul, confundând instituţia cu propria persoană, a aplicat imediat remanentul principiu comunist "Cine nu e cu noi e împotriva noastră". Am înţeles astfel că nu sunt loial. Vin şi întreb: Cine e mai loial Universităţii, cel care a administrat-o astfel încât a creat un deficit bugetar uriaş, sau cel care încearcă să identifice nişte cauze şi nişte soluţii de ieşire din impas. Am înţeles că trebuie să-mi fie ruşine că am doctoranzi (no comment) etc. Ca urmare, am decis să fac publică analiza, pentru ca fiecare să poată aprecia dacă am dreptate sau greşesc şi mai ales ce anume trebuie îndreptat pentru a nu se intra într-un carusel periculos. Când renunţi la principii pentru bani, pierzi şi banii şi principiile

Presa titrează pe prima pagină: "Universitatea în colaps?", preluând diverse luări critice de poziţie, demisii etc, iar reprezentanţii Universităţii neagă cu jumătate de gură, recunoscând doar o "stare critică". În interior, tot mai mulţi vorbesc, învingându-şi frica. Care este adevărul? Adevărul este că Universitatea a avut bani, mulţi bani, iar acum are datorii şi deficite, multe. Întrebarea logică este: unde au dispărut banii? Să încercăm să răspundem, potrivit informaţiilor pe care le avem şi cu cea mai bună credinţă, în interesul comunităţii noastre academice.

Problemele Universităţii au început să apară încă de la sfârşitul mandatului fostului rector. Deşi economist, acesta nu ştia, se pare, că e bine, în actul managerial, să iei măsuri anticiclice, adică atunci când lucrurile merg bine şi banii se adună

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prezenţa la urne a trecut de 20% atât la europarlamentare, cât şi la locale. Capitala e codaşă

Mediafax acum 20 minute
La alegerile locale, prezenţa a ajuns, la nivel naţional, la 21,36%. În oraşe au votat 1.862.066 de persoane, iar la sate 1.987.392. În ce priveşte europarlamentarele, prezenţa este de 20,75%. 1.776.992 de persoane au votat în oraşe şi 1.975.329 la

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 2 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum o ora
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

Kelemen: Am votat pentru a avea o voce şi o reprezentare puternică în Parlamentul European

Mediafax acum 20 minute
„Am votat, astăzi, pentru a avea o voce şi o reprezentare puternică în Parlamentul European, şi pentru a avea o forţă în autorităţile locale”, a spus Kelemen. Potrivit acestuia, va fi o prezenţă foarte mare: „avem nevoie de peste 500 de mii de votur

Preşedintele unei secţii de votare din Ilfov nu s-a prezentat la secţie

Mediafax acum 20 minute
IPJ Ilfov anunţă că a făcut, duminică, verificări la o secţie de vot din Ştefăneştii de Jos. „A rezultat că preşedintele secţiei de votare de la Secţia 274 din Ştefăneştii de Jos nu s-a prezentat la secţia de votare respectivă”, spune sursa citată.

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Rareș HOPINCĂ: Sectorul 2 poate mai mult și trebuie să se DEZVOLTE mai bine / Hopincă are grijă ca votul să fie „neperturbat”

Gandul acum 43 minute
Candidatul Alianței PSD-PNL, Rareș Hopincă, a votat la ora 12.00, la Școala Gimnazială „Maria Rosetti”. Fostul prefect al Capitalei a fost însoțit de președintele PSD, Marcel Ciolacu, de candidata PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, și pr

Drulă: Am votat plin de speranţă pentru o Românie modernă

Mediafax acum 55 minute
„Am votat plin de speranţă pentru o România modernă, pentru continuarea modernizării oraşelor şi localităţilor care sunt conduse onest şi unde mafiile nu mai au acces, pentru un prim pas în 2024, un an complicat, către modernizare, către schimbare,

ALEGERI 2024 - Două amenzi şi două dosare penale în Timiş, la alegerile locale şi europarlamentare

News.ro acum o ora
Poliţiştii din judeţul Timiş au dat două amenzi şi au întocmit două dosare penale pentru fraudă electorală, după incidente care au avut loc în secţiile de votare. „Cele mai frecvente sesizări au vizat frauda la vot, fotografierea buletinului de vot

Iohannis: Vă invit pe toţi să poftiţi la vot, este extrem de important

Mediafax acum 3 ore
„Este o zi importantă astăzi, o zi în care alegem pe cei care conduc comunităţile în care trăim şi pe cei care ne reprezintă în Parlamentul European”, a declarat preşedintele la ieşirea din secţia de votare. Şeful statului a votat puţin după ora 9.0

Vremea

București
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

20°/37°
mar.

20°/34°
mie.

21°/33°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/33°
mar.

18°/30°
mie.

17°/23°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

16°/26°
lun.

16°/28°
mar.

14°/24°
mie.

15°/19°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/22°