Preşedintele Traian Băsescu, a transmis, marţi, un mesaj de condoleanţe preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, în contextul celor două explozii care au avut loc la Boston, în urma cărora, potrivit unui bilanţ preliminar, au murit trei persoane şi alte 140 au fost rănite.
Redăm integral textul mesajului:
"Domnule preşedinte,
Am primit, cu profundă tristeţe, vestea evenimentului tragic care a avut loc la Boston, în urma căruia şi-au pierdut viaţa mai mulţi cetăţeni americani.
În numele poporului român şi al meu personal doresc să vă prezint dumneavoastră şi familiilor îndurerate adânca noastră compasiune, precum şi cele mai sincere condoleanţe.
Totodată, doresc să îmi exprim convingerea, în numele prieteniei care leagă popoarele noastre, că suntem datori să apărăm valorile democraţiei, ale libertăţii şi să cultivăm solidaritatea şi dialogul într-o lume marcată de violenţă.
Vă asigur, stimate domnule Preşedinte, de întregul sprijin al României pentru poporul american, greu încercat în aceste momente".
Citeşte şi ATAC TERORIST în SUA: Cel puţin 3 morţi şi zeci de răniţi în trei explozii în Boston. Obama: Vom afla cine şi de ce a făcut asta
La rândul său, premierul Victor Ponta a transmis, marţi, condoleanţe familiilor victimelor celor două explozii şi şi-a exprimat solidaritatea sa şi a Guvernului României faţă de poporul american.
Reamintim că luni, două explozii au avut loc în apropierea liniei de final a maratonului din Boston. Autorităţile americane nu au stabilit încă dacă exploziile produse la maratonul din Boston au fost accidentale sau este vorba de un atac terorist.
Preşedintele Traian Băsescu, a transmis, marţi, un mesaj de condoleanţe preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, în contextul celor două explozii care au avut loc la Boston, în urma cărora, potrivit