Deşi oficialii Ministerului Culturii au promis în ianuarie că vor aloca 15 milioane euro pentru finalizarea lucrărilor de la Palatul Culturii, acum spun că în buget nu a fost prinsă nicio sumă pentru acest obiectiv
Continuarea lucrărilor de consolidare, restaurare şi amenajare a Palatului Culturii a fost amânată până la o dată incertă.
Deşi oficialii din Ministerul Culturii precizau la sfârşitul lunii ianuarie că 15,5 milioane de euro urmau să ajungă la Iaşi în acest scop, în final nu au mai alocat niciun leu. Aceiaşi oficiali din ministerul de resort spun acum că aşteaptă o rectificare bugetară pentru a putea aloca suma necesară reluării lucrărilor de la Palatul Culturii. „Suma anunţată în ianuarie pentru a continua lucrările de la Palatul Culturii din Iaşi nu a fost cuprinsă în buget de la început. Deci, nu a existat niciun ban pentru Palatul Culturii, dar noi vom da drumul la licitaţia pentru încredinţarea contractului de lucrări şi sperăm ca, la rectificare, să obţinem fonduri. Vom da drumul la licitaţie de îndată ce proiectul care a fost făcut de Complexul Muzeal «Moldova» va obţine toate avizele necesare. În acest moment, din câte ştiu, a intrat în Comisia Naţională de Monumente Istorice. În momentul în care avem avizul, noi am dat drumul la licitaţie. Repet, din păcate, nu există fonduri pentru Palatul Culturii, însă nutrim speranţa ca, la rectificare, să obţinem bani, încă de anul acesta să putem începe lucrările şi să le terminăm cât mai repede posibil“, a precizat Bogdan Trîmbaciu, şef al Unităţii de Management a Proiectului (UMP) din cadrul Ministerului Culturii.
„A împărţit incorect banii“
Chiar dacă nu există o certitudine în privinţa reluării finanţării într-un interval de câteva luni, Conducerea Complexului Muzeal e optimistă că banii promişi vor veni. „Ceea ce vă pot spune eu cu certitudine e că factorii de decizie din ca